FOTO Palatul Paşei şi Casa Avramide, monumente istorice din clasa A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Avramide
Casa Avramide

Vineri, În Monitorul Oficial al României au fost publicate două ordine ale ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care cele două celebre clădiri de patrimoniu din municipiul Tulcea sunt încadrate la monumente istorice din clasa A.

Este vorba despre Ordinul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional 2683 / 2012 privind schimbarea grupei valorice de clasare din „B” în „A” a imobilului Fostul Palat al Paşei de la Tulcea azi Muzeul de Artă, str.ada Grigore Antipa, numărul 2, Tulcea şi despre Ordinul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional 2686 / 2012 privind schimbarea grupei valorice de clasare din „B” în „A” a imobilului Casa Avramide, strada Progresului, numărul 32, Tulcea.

Casa Avramide a aparţinut armatorului grec Alexandru Avramide. Sosit în Tulcea pe la mijlocul secolului XIX, acesta avea să ajungă unul dintre cei mai înstăriţi oameni din regiune. În jurul anului 1890, Alexandru Avramide aduce doi meşteri din Italia şi finanţează construcţia unei reşedinţe.

Muzeul de Artă (fostul Palat al Paşei) a fost ridicat ca sediu administrativ între anii 1863-1865, la câţiva  ani după ce turcii au ales Tulcea ca reşedinţă de sangeac. Special pentru ridicarea Palatului, turcii au adus în oraş câţiva  meşteri din Occident care au construit  prima clădire în stil neo-clasic din Dobrogea.

Între 1877-1970, clădirea  şi-a păstrat funcţia de palat administrativ, servind ca sediu pentru Prefectură, Tribunal, Parchet, Corpul Portăreilor, Curtea cu Juraţi şi (între 1950-1970) Sfatul Popular Raional şi Consiliul Popular Judeţean.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite