FOTO VIDEO Pentru Deltă iubim România! Povestea celor mai frumoase plaje din ţară şi a satului de unguri care nu au mai putut abandona sălbăticia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai frumoase plaje FOTO Adevărul
Cele mai frumoase plaje FOTO Adevărul

Este locul unde Dunărea îşi varsă apele printre valurile spumoase ale mării, locul unde liniştea îţi este casă, iar singurele sunete care îţi întrerup şirul gândurilor sunt cele ale păsărilor cu penaj multicolor care zboară în jurul tău. Adevărul vă prezintă în cadrul celei mai frumose campanii ”Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“ un reportaj din mijlocul Deltei.

Eşti pe faleza din Tulcea, te uiţi la Dunărea care curge dinspre şantierul naval şi se îndreaptă spre Monumentul Independenţei, un simbol al eroilor tulceni. Ai bilet spre Deltă şi te pregăteşti să te îmbarci spre marea aventură: vaporul care acum acostează în port te va purta spre frumuseţi pe care nu ai gândit vreodată că le vei vedea în România.

Incredibilul drum al turistului care vrea să ajungă în Delta Dunării

Ajungi pe pasarelă şi, dacă eşti pentru prima dată pe un celebru pasager, te întrebi dacă vei ajunge cu bine pe vapor. Îţi laşi bagajele şi te grăbeşti să ieşi afară, să prinzi un loc cu vedere la cele două maluri. Drumul spre Delta Dunării este lung (prea lung, ar spune unii), dar este fabulos. Spre Sulina vei vedea cum satele Deltei sunt aşezate unul pe un mal al Dunării, altul pe alt mal.

În localităţi, în dreptul malurilor taluzate vei vedea bărci. Lotci. Dar cu motor. Este principalul mijloc de transport al localnicilor, iar primăriile fac eforturi să asigure fiecăruia un „loc de parcare“. În Deltă, dacă nu ai o barcă eşti rupt de lume.

Vei trece, pe rând, pe lângă Ilganii de Sus, Maliuc, Gorgova, Crişan, Vulturu, Partizani. Un obicei straniu, dar încântător, al localnicilor din Deltă este de a saluta cu o mişcare amplă din mână turiştii care trec prin mijlocul Dunării cu vapoare mai mari sau mai mici. Este felul lor de a le spune „Bine aţi venit!“ şi de a-i primi cu braţele deschise în micile lor comunităţi. Vei afla despre satele din Deltă că sunt depopulate, îmbătrânite. Pentru unii localnici, plimbările turiştilor, în număr mare, este o amintire a vremurilor când şcolile din Deltă erau pline de elevi, iar pe uliţele satelor nori de praf urmăreau îndeaproape joaca celor mici.

Vaporul opreşte şi la Gorgova. Acesta, vei afla, este un sat de unguri. Nu te-ai fi aşteptat ca în inima Deltei să găseşti un sat în care locuiesc în majoritate unguri. Povestea lor este frumoasă: au început cu locuinţe de vacanţă, dar s-au îndrăgostit de Deltă şi au migrat masiv spre estul ţării.

Ai 70 de kilometri până la Sulina, iar vaporul înaintează foarte încet. În cinci ore eşti în portul unuia dintre cele mai frumoase oraşe ale României: Sulina. Azi mai numără vreo 4.000 de locuitori, mult mai puţin decât multe alte comune, dar ţine la statutul său: aici vei găsi spital, ambulanţă, liceu. Pe vremuri, Sulina era un port foarte dezvoltat. Peste 14.000 de suflete trăiau aici, iar printre ei celebrul dirijor George Georgescu (apropo, dacă ajungi la Sulina trebuie neapărat să vizitezi muzeul de la Far, iar de aici vei afla povestea de viaţă a sulineanului care a fost director al Operei Române, cel care a condus şi Filarmonica din New York).

Sulina, iubirea mea

Te vei îndrăgosti pe loc de Sulina: un oraş micuţ şi cochet despre care vei afla poveşti uimitoare. Poate cea mai simpatică legendă urbană despre cel mai estic oraş este cea pe care, inevitabil, o vei auzi de zece ori, de la tot atâtea persoane: au fost odată în Sulina două maşini, una de poliţie şi una de ambulanţă, iar cele două au fost implicate într-un accident la o intersecţie nesemnalizată. Astăzi povestea transmisă din generaţie în generaţie este amintire: peste o sută de maşini sunt înregistrate la primărie, drumurile au marcaje rutiere şi indicatoare, de câţiva ani au apărut şi taximetriştii şi, ca să fie tacâmul complet, în timpul verii au şi un poliţist de Rutieră care veghează la respectarea legii. Asta da schimbare la faţă pentru Sulina!

Şi dacă tot discutăm despre drumuri, şi aici există o istorisire drăguţă: străzile principale sunt paralele şi se numesc: strada I, strada a II-a, strada a III-a.

Strada I este faleza, cartea de vizită a oraşului, aşa cum spun localnicii: pe jos sunt pavele colorate, marginea zonei de circulaţie este şi ea „pavată“ cu flori de culori aprinse, iar primele clădiri pe care le vei vedea îţi arată Sulina aşa acum este, complicată, veche şi nouă în acelaşi timp, modernă şi tradiţională. Unele clădiri vechi, monument istorice, zac abandonate şi îţi şoptesc povestea Sulinei de acum un secol, altele sunt noi, moderne. Vezi o clădire care contrastează cu tot ce este în jur: este primăria, ultra-modernă, proaspăt renovată, iar la câţiva metri este fosta bibliotecă orăşenească, o clădire în paragină. Aşa este Sulina: un amalgam perfect între vechi şi nou.

Drumul te poartă trei kilometri spre plaja virgină (una dintre ultimele din ţară), iar apa te invită să te răcoreşti în combinaţia de Dunăre şi mare.

Excursii pe care nu trebuie să le ratezi: la farul nou şi la Letea

Din port poţi pleca şi spre o excursie pe care nu o vei uita niciodată: pentru aproximativ 100 de lei de persoană vei vedea atât locul în care Dunărea se varsă în mare (la farul nou), dar şi locul despre care se tot povesteşte de generaţii întregi: pădurea Letea. Pentru a ajunge în tărâmul cailor sălbatici vei merge pe apă, printre nuferi, pe canale ascunse alte Deltei, pâna la Cardon, satul în care mai locuieşte o singură familie. Este familia lui nea Mihai, cel care te va duce cu un 4x4 decapotat (iar senzaţia de off-road autentic îţi va rămâne în inima strânsă ceva vreme!) în pădure. Pe dune de nisip, urci spre copacii exotici cum numai la Letea se găsesc şi înaintezi spre cel mai bătrân stejar din lume. Câteva sute de ani se zice că are!

Ferite de aglomeraţia de Mamaia, cele mai frumoase plaje se găsesc în Deltă

Despre plaja din Sulina multe s-au scris şi se vor mai scrie. Nu este autorizată nici astăzi, pentru că încă se mai discută dacă o investiţie în zonă este sau nu un pericol pentru două specii protejate: volbura de nisip şi garofiţa. La fel şi despre plaja din Sfântu Gheorghe. Sunt în inima Deltei, sunt liniştite, sunt perfecte pentru cei care vor să uite de aglomeraţie şi să îşi petreacă o vacanţă relaxantă departe de oboseala de zi cu zi.

Despre plaja Portiţa s-a vorbit că este ideală pentru cei care vor un concediu marcat de calm. Este mult mai mult decât atât: este o oază de evadare din cotidian, este un spaţiu aproape ireal. Când ajungi pentru prima dată aici ai o senzaţie ciudată de poveste de film romantic, cu naufragiaţi pe o insulă pustie.
 

Dar cele mai frumoase plaje pe care le-ai văzut în viaţa ta sunt în judeţul Constanţa, tot în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. De plajele de la Vadu şi de la Corbu toată lumea se îndrăgosteşte la prima vedere, datorită nisipului aproape alb, datorită scoicilor mărunţite, de vegetaţia specifică unei plaje sălbatice, de culoarea (prea!) albastră a apei, de numărul mic de turişti de aici, de curăţenie, de linişte, de calm, de frumos. Extraordinare locuri! De aici şi spaima, perfect justificată, a celor care prevăd un viitor de „Mamaia“ celor mai frumoase plaje din Delta Dunării.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Mai citiţi şi:

GALERII FOTO Cele mai frumoase plaje ale României sunt în Delta Dunării

FOTO VIDEO Jurilovca este „destinaţie europeană de excelenţă“: Gura Portiţei, colţ de rai între Goloviţa şi Marea Neagră

FOTO Europolis, povestea relaţiilor între comunităţile etnice din cel mai estic oraş al României, la început de secol XX

FOTO Ce trebuie să vezi dacă ajungi la Sulina

Cât te costă un week-end la Sulina

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite