Nunta săptămânii: S-au îndrăgostit la 3.000 de kilometri de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt tineri, sunt frumoşi, se iubesc, iar sâmbătă şi-au unit destinele pentru totdeauna. Ioana Munteanu (23 de ani) şi Cristian Nichifor (25 de ani) sunt amândoi născuţi şi crescuţi în Tulcea.

Cu toate că s-au cunoscut încă din timpul liceului, s-au îndrăgostit tocmai în Italia. „Pe data de 9 septembrie se împlinesc cinci ani de când suntem împreună. Pe vremea aceea eu munceam în Italia, iar ea era într-o vacanţă. Aşa a început rapid o idilă. Ne cunoşteam de când eram eu în clasa a X-a şi soţia mea în clasa a VIII-a, dar ne-au trebuit 3.000 de kilometri ca să ne descoperim“, spune Cristi.
Sâmbătă, pe data de 3 septembrie, cei doi au spus un „da“ hotărât în faţa ofiţerului de stare civilă, după care au plecat cu tot alaiul spre biserica Sfântu Gheorghe din Tulcea. Petrecerea a continuat seara, la restaurantul „Moara cu noroc“, unde au fost alături de ei cei aproape 100 de invitaţi. Le urăm şi noi „Casă de piatră!“
Te-ai căsătorit de curând? Trimite-ne povestea ta de dragoste şi imagini de la nuntă pe adresa tulcea@adevarul.ro. Cea mai frumoasă poveste de iubire va fi publicată în săptămânalul ADS!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite