Paradisul din Delta Dunării interzis turiştilor. Care sunt zonele strict protejate din rezervaţie
0
Arii de o frumuseţe uimitoare, loc de cuibărit pentru păsări rare sau unde cresc plante ameninţate cu dispariţia sunt interzise. În locurile unde se avântă doar vulturul codalb şi călifarul alb au acces doar cercetătorii.
Zonele cu regim de protecţie integrală au fost stabilite prin HG nr. 248 din 27 mai 1994. În cadrul zonelor cu regim de protecţie integrală se pot desfăşura doar activităţi de cercetare. Accesul în interiorul zonelor cu regim de protecţie integrală şi desfăşurarea activităţilor se realizează numai în baza autorizaţiei emise de Administraţia rezervaţiei.
Zona Roşca - Buhaiova (9.625 ha)
Zona Roşca-Buhaiova este situată în nordul depresiunii Matita-Merhei şi este constituită dintr-un complex de lacuri, gârle. Zona Roşca-Buhaiova figurează pe lista rezervaţiilor naturale din România încă din anul 1970, iar începând din anul 1979 a fost declarată rezervaţie a biosferei (împreună cu Pădurea Letea). Include o mare diversitate de biotopi reprezentativi pentru delta fluvială (plauri plutitori şi fixati, mlaştini stuficole, lacuri, grinduri fluviale, marginea vestica a grindului marin Letea, marginea estică a grindului continental Chilia, gârle naturale, terenuri inundabile, zăloage de sălcii etc.).
Nucleul acestei zone de regim de protecţie integrală îl constituie lacurile Roşca şi Buhaiova. În mod corespunzător, şi fauna acestei zone protejate prezintă o remarcabilă diversitate reprezentată de mamifere: vidra, nurca, hermelina, bizam, câine Enot, vulpe, mistreţ etc., de fauna ornitologică : prezenta celei mai mari colonii de pelican comun din Europa, a coloniilor mixte de ardeidae, aproape majoritatea speciilor de anatidae şi paseriforme caracteristice deltei, precum şi a faunei de nevertebrate. Aceeaşi bogată diversitate este prezenta şi sub aspectul lumii vegetale, în ciuda aparenţei de monotonie conferită de specia dominantă: stuful. Bazinele acvatice stagnante sunt invadate de specii de nufăr (alb şi galben), piciorul cocoşului. În apele sărace în nitraţi, din unele japse sau ochiuri de apa dintre plauri, apar plantele carnivore Utricularia şi Aldrovanda. Flora submersă este alcătuită din majoritatea speciilor cunoscute şi din alte ape continentale. În stufărişurile compacte se concentrează aproape toată flora europeană de plante amfibii.
Pădurea Letea (2.825 ha)
Zona de regim de protecţie integrală Letea este aşezată pe grindul cu acelaşi nume, unul dintre cele mai vechi grinduri ale deltei. Zona forestieră naturală Letea a fost pusa sub ocrotire încă din anul 1930, devenind rezervatie naturală în anul 1938. Ocupă un relief puţin înalt fata de restul deltei, cu dune fluvio-marine, paralele cu Litoralul, care găzduiesc pădurea cu acelaşi nume ce reprezintă un tip particular de vegetaţie. Pădurea care se dezvoltă în spaţiul interdunelor sub forma unor fâşii late de 10-250 m (hasmacuri) despărţite de spinarile dunelor este alcătuită, în principal, din: stejarul de luncă, stejarul brumăriu, plopul alb, plopul negru, frasinul de lunca, frasinul de balta, teiul alb, ulmul şi foarte rar arinul negru. O caracteristică a zonei o constituie abundenţa plantelor căţărătoare care conferă pădurii un aspect subtropical. Pădurea se extinde în mod natural prin speciile de avangardă: porumbar, cătina roşie, cătina alba care în unele porţiuni, către litoral, se dezvoltă luxuriant, alcătuind adevărate baraje impenetrabile. În covorul vegetal se întâlnesc, de asemenea, şi alte specii rare: volbura de nisip, brânduşa de nisip. Fauna este reprezentată de codalb şi aproximativ 1.600 specii de entomofauna identificate până în prezent.
Lacul Răducu (2.500 ha)
Zona cu regim de protecţie integrală Lacul Răducu este situată în partea centrala a deltei maritime şi în sudul formaţiunilor de grinduri Letea. Zona cuprinde lacuri cu apa dulce alimentate din ultimul braţ al marelui «M», situate într-o zona tipică de dezvoltare a grindurilor fluvio-marine dintre Chilia şi Sulina. Bazinele acvatice sunt anturate de grinduri marine cu soluri sărace, mobile sau slab fixate, pajişti stepice sau arii de depresionare cu apa temporară caracterizată de tufe. Ghiolurile Răducu şi Răduculeţ găzduiesc o ihtiofaună specifică zonei, bine reprezentată şi protejată prin izolarea bazinelor respective.
Lacul Nebunu (115 ha)
Lacul este situat în complexul lacustru Şontea-Furtuna, cuprinzând lacul Nebunu şi zona adiacentă, delimitată de gârla Şontea la sud şi de limitele lacului Nebunu, la vest, nord şi est. Lacul Nebunu şi împrejurimile sale constituie o zonă lacustră de mica întindere, caracteristică deltei fluviale ce găzduieşte biocenoze specifice, adaptate la amplitudini mari ale undei de viitura. Sunt asigurate în aceasta zona condiţii bune de cuibărit pentru anatidae şi pentru hrana limicolelor, în lunile de vară. Datorită izolării sale, lacul asigură condiţii optime de reproducere şi creştere pentru ihtiofauna specifică lacurilor de întindere redusă şi adâncime mica.
Vatafu-Lungulet (1.625 ha)
Zona este situată în complexul lacustru Rosu-Puiu cuprinzând bazine acvatice naturale, lacurile Porcu, Porculet etc. Zona a fost selecţionată pe considerentul ca aceasta cuprinde forme diverse de relief: grinduri, japse, depresiuni, formaţiuni de plauri plutitori şi fixati, pajişti halofile şi este caracterizată, în principal, prin existenta biocenozelor adaptate la condiţiile de viaţa eurihaline. Complexul de lacuri şi grinduri fluvio-marine reprezintă, de asemenea, prin formaţiunile de plauri, flora şi fauna specifice acestor biotopi preponderent stuficoli, un important loc de cuibărit pentru stârcul pitic şi cormoranul mic în colonii mixte de ardeidae, precum şi pentru conservarea pajiştilor halofile.
Pădurea Caraorman (2.250 ha)
Zona forestieră Caraorman ocupă partea centrala a grindului cu acelaşi nume, grind de origine marina ce cuprinde cele mai dezvoltate şi reprezentative dune denudate din delta şi pădurea Caraorman dezvoltată, îndeosebi în partea sudică a grindului. Nucleul valoros, în suprafaţă de aproximativ 700 ha cuprinde, alături de un variat arboret de lunca format din plop, frasin şi stejar, subarboret de zalog, Salix, Tamarix etc. Extremitatea sudică a pădurii păstrează exemplare monumentale de stejari, cu diametre între 4,20 - 4,70 m. Ca şi în pădurea Letea, asociaţiile vegetale găzduiesc animale nevertebrate, îndeosebi insecte şi vertebrate-mamifere. Ca avifauna, pădurea găzduieşte îndeosebi vulturul codalb şi corbul.
Saraturi Murighiol (87 ha)
Zona Sărături este situată între localităţile Murighiol şi Plopu. Lacul Sărături Murighiol este situat în terasa Dunării, are o lungime de circa 2 km şi o lăţime maxima de 500 m. Apele lacului sunt puternic salinizate de tip cloro-sulfatic, caracterizate prin marea bogăţie de zoo- şi fitoplancton. Complexul salmastru găzduieşte colonii de sternide unde cuibăreşte abundent piciorongul, raţa. În timpul iernii, îngheţul tardiv al luciului de apă (datorat caracterului salmastru) determină o mare concentrare a limicolelor care găsesc aici adăpost şi hrană din abundenţă.
Arinişul Erenciuc (50 ha)
Zona cuprinde arinişul situat de o parte şi de alta a canalului de acces în lacul Erenciuc, fiind delimitată la sud, de braţul Sfântu Gheorghe, la nord, de lacul Erenciuc, limitele estică şi vestica fiind limitele suprafeţei forestiere. Aceasta zona este singura zona forestieră din delta în care arinul negru se dezvoltă compact. În ariniş cuibăreşte vulturul codalb care găseşte condiţii optime de adăpost.
Insula Popina (98 ha)
Insula Popina este situată în nordul lacului Razim, în apropierea amenajărilor piscicole Iazurile şi Sarinasuf şi a localităţii Iazurile. Insula Popina reprezintă un rest de grind continental stincos care constituie un loc important de popas al păsărilor migratoare şi de cuibarit pentru călifarul alb. Primăvara, în aceasta zona cu vegetaţie săracă şi pitică se pot întâlni păsări de mlaştina (codobaturi venite din Congo), păsări de pădure: privighetoarea roşcată, presura cap negru, ciocârlia de Bărăgan. Izvoarele termale care picheteaza bordul nordic al insulei (încă nestudiate) conferă insulei un plus de interes ştiinţific. Fauna de nevertebrate (de asemenea, insuficient studiată) cuprinde rarităţi ca paianjenul veninos "văduva neagră" şi miriapodul gigant.
Sacalin - Zatoane (21.410 ha)
Delimitare Zona Sacalin-Zatoane cuprinde complexul de lacuri, gârle şi grinduri, fiind situată în partea de sud a insulei Dranov, în suprafaţă totală de 19.340 ha, şi zona de melea cuprinsă între insulele Sacalinul Mare, Sacalinul Mic şi limita continentală a Deltei Dunării, în suprafaţă de circa 2.070 ha.
Situată în estul depresiunii Dranov, zona Sacalin-Zatoane este una dintre cele mai vechi părţi ale deltei fluvio-marine, caracterizată printr-o succesiune de grinduri marine tinere, nisipoase, aproximativ paralele cu litoralul, alternând cu lacuri puţin adânci sau izolate şi de o întrepătrundere a apelor marine (pe gârle cu deschidere directa în mare) cu cele fluviale (prin canale şi gârle). Cele două lacuri principale, Zatonul Mic şi Zatonul Mare, din cauza abraziunii marine îşi lărgesc continuu legătura cu Marea Neagră. Lacurile oferă condiţii ideale pentru cuibăritul lebedei mute şi pentru hrana speciilor limicole, abundente, de asemenea, şi pe insula Sacalin, unde se află şi cea mai mare colonie de chire de mare. Atât luciurile de apa cât şi grindurile şi plaja litorală sunt locuri de maxima concentrare a ornitofaunei în timpul migraţiei de primăvara - toamna. Insula Sacalin, în forma de semiluna, alcătuită din nisip amestecat cu cochilii, săracă în vegetale de sărătură, reprezintă zona cea mai importanta de nidificare, premigratie şi migraţie, un cartier de iernare pentru numeroase specii, circa 100, şi care 14 specii cuibăresc aici.
Periteasca - Leahova (4.125 ha)
Situată în complexul lagunar Razim-Sinoe, zona reprezintă un mozaic de grinduri uşor halofile şi lacuri puţin adânci (Periteasca, Cosna, Pahome, Ranec, Leahova), aflate într-un proces de continua îndulcire după închiderea Gurii Portiţa şi consolidarea plajei 6 litorale. Caracteristicile sunt biocenozele dezvoltate pe nisipurile uscate ale grindurilor, pe nisipurile scăldate de apele mării sau ale lacului Razim, precum şi biocenozele adaptate la variaţii mari ale salinităţii. Este o zonă predilecta pentru cuibăritul speciilor limicole, cum ar fi a călifarilor (insula Bisericuţa) şi un important refugiu de popas şi hrănire pentru oaspeţii de iarna cât şi pentru alte specii (îndeosebi în timpul migraţiei de toamna). De asemenea, este refugiul preferat în migraţia diurnă pentru populaţia de gâscă cu gât roşu pe durata popasului în Dobrogea. Insula Bisericuţa domină, alături de capul Doloşman, peisajul dintre lacurile Razim şi Goloviţa.
Capul Doloşman (125 ha)
Zona este reprezentată de extremitatea estică a promontoriului Doloşman din apropierea localităţii Jurilovca cuprinzând amplasamentul ruinelor cetăţii greco-romane Argamum şi zona de abrupt a falezei acestui promontoriu, până la priza staţiei de pompare pentru irigaţii Sălcioara. Zona este importanta pentru conservarea vegetaţiei xerofite, pentru cuibaritul lastunului mare, pietrarului negru, precum şi pentru protecţia dihorului pătat şi a sarpelui rău şi a şarpelui de apă. Zona are şi importanţă arheologică, existând aici vestigii ale vechilor civilizaţii.
Grindul Lupilor (2.075 ha)
Grindul Lupilor este situată în partea de sud a rezervaţiei fiind delimitată la nord-vest de lacul Zmeica, la est, sud şi sud-vest, de lacul Sinoie, la vest, de canalul 2, la nord, de lacul Golovita. Datorită poziţiei sale, între lacurile Razim şi Sinoie, având cotele reliefului reduse (0,5-1,5 m altitudine) şi o vegetaţie specifică solurilor nisipoase de origine marina, zona reprezintă un important refugiu de cuibărit şi hrănire a păsărilor. Îndeosebi în perioada migraţiei de toamna, zona devine o impresionantă concentrare a faunei ornitologice şi, în special, a oaspeţilor de iarna (gâşte, raţe), deoarece în lacul Sinoie apa este mai sărata la sud de grindul Lupilor decât la nord, spre Razim. Datorită cotelor reduse şi a condiţiilor favorabile, zona are şi o mare importanta pentru reproducerea naturală a peştilor din speciile: crap, şalău, plătică.
Istria-Sinoie (400 ha)
Zona Istria-Sinoie este amplasată în partea sud-vestica a rezervaţiei, în extremitatea nord-estica a grindului Saele şi cuprinde promontoriul constituit din şisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria şi o porţiune din grindul Saele, situată între şoseaua Cetatea Histria-Satul Nuntaşi şi partea estică a grindului Saele având o lungime spre sud de circa 6 km şi o lăţime cuprinsă între 1.300 m sore nord şi 300 m sore sud.
În zona există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb, raţe, gâşte. Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită. Cetatea Histria a fost înfiinţată în anul 657 î.e.n. de grecii din Milet datorită, printre altele, şi bogăţiei în peşte a acestei zone.
Grindul Chituc (2.300 ha)
Zona grindul Chituc este situată în extremitatea sudică a rezervaţiei. Zona este valoroasă pentru configuraţia morfologică caracterizată de succesiunea de cordoane, dune şi lacuri, cu predominanta acestora din urma, orientate pe o direcţie piezişă pe linia actuala a ţărmului şi având o dispoziţie în evantai. Vegetaţia este caracteristica zonelor litorale cu sol nisipos saraturat. Are importanta în migraţia păsărilor şi pentru iernatul acestora, apele salinizate din zona îngheţând la temperaturi mai joase.
Lacul Rotundu (228 ha)
Lacul Rotundu este situat în complexul lacustru Somova-Parcheş, în partea vestica a complexului. Zona este delimitată la est de lacul Telincea, la sud de horstul dobrogean, la vest de lacul Saun, iar la nord, de limita nordica a lacului Rotundu.
Lacul Rotundu este un lac tipic de lunca din zona inundabilă a Dunării, complexul lacustru Somova-Parcheş fiind ultima zona de acest fel neafectată de îndiguiri. Zona lacului Rotundu prezintă interes deosebit, fiind reprezentativă pentru studiul şi conservarea biocenozelor adaptate la amplitudini mari ale undei de viitura, precum şi pentru reproducerea ciprinidelor.
Lacul Potcoava (652 ha)
Arealul vizează zona dintre lacurile Babinţii Mari, Babinţii Mici şi Potcoava, inclusiv lacul Potcoava, fiind situată între lacurile Gorgova şi Obretinul Mic, limita nordica fiind paralele cu braţul Sulina. La est, limita, este reprezentată de zona de zăvoaie şi mlaştini situate pe limita estică a lacului Potcoava, la sud, de limita lacului Potcoava, iar la vest, de limita lacurilor Barbinţii Mari şi Barbinţii Mici.
Zona se caracterizează prin existenta unei colonii mixte de stârci şi ţigănusi, egrete şi cormorani mici. Constituie un loc de cuibărit pentru stârcul pitic, buhaiul de baltă, raţa pestriţă, raţa cu ciuf, corcodelul cu gât roşu, codalbul etc., precum şi loc de hrănire pentru fundac, corcodel, cormoran mic, stârc, egretă, raţă lingurar, şoim dunărean etc. Zona constituie, de asemenea, loc de refugiu pentru vidre, nurci, hermeline şi mistreti. Fauna piscicola este reprezentată de o serie de specii periclitate - caracuda, linul.
Lacul Belciug (110 ha)
Zona cu regim de protecţie integrală lacul Belciug este situată în insula Dranov, în ultima meandră a braţului Sfântu Gheorghe (km 20 - km 25) şi cuprinde lacul propriu-zis, în limitele malurilor, la nivelurile maxime ale Dunării. b) Caracterizare ecologică Datorită izolării şi adâncimii mari, circa 7 m, lacul constituie un loc deosebit de favorabil pentru conservarea unor specii ale faunei piscicole în pericol de dispariţie (caracudă, lin, văduviţă). S-au creat ecotipuri de peşti. Zona este, de asemenea, şi un loc important loc de hrănire pentru numeroase specii ale faunei ornitologice, reprezentate de stârci, egrete, rate etc. În stufărişurile înconjurătoare s-a semnalat cuibărind cocorul, specie ameninţată cu dispariţia.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
