Pescar din Sfântu Gheorghe: „Într-un sezon foarte bun, un om putea să-şi ridice o casă cu câştigurile de la scrumbie“. Cu cât se vinde peştele la cherhana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescari Colecţie Eduard Acsente

Localitatea Sfântu Gheorghe era vestită până în urmă cu 20 de ani nu doar pentru pescuitul la sturioni, ci şi pentru cel la scrumbie. Din fericire, pescarii de aici încă deţin monopol la acest din urmă peşte.

Toţi pescarii din Sfântu Gheorghe sunt în bărci în aceste zile pentru a prinde scrumbia, un peşte sezonier, care trăieşte în Marea Neagră şi primăvara migrează pe Dunăre pentru a-şi depune icrele în bancuri foarte mari.

Atunci când ajunge în Dunăre, peştele este dezorientat şi acolo pescarii din Sfântu Gheorghe îl prind cel mai bine. 

„Din cauza schimbărilor climatice, scrumbia intră pe Dunăre primăvara şi toamna. În funcţie de traseul său, cei din Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării instituie perioadă de prohibiţie, care ţine două-trei săptămâni. Deci, se poate pescui tot timpul anului, în afară de această perioadă de prohibiţie. În Marea Neagră nu este niciodată prohibiţie“, explică ghidul de turism Eduard Acsente, care a copilărit printre pescarii din Sfântu Gheorghe. 

Aşa cum s-a întâmplat cu toate speciile de peşte din Deltă, şi scrumbia a avut de suferit. Guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov, spune că au fost ani când s-a raportat o cantitate de 600 de tone de scrumbie, însă anul trecut, din datele oficiale, pescarii au capturat aproximativ 350 de tone. 

În urmă cu trei ani, din păcate, cantitatea a fost foarte mică, de doar 50 de tone. Pe lângă braconaj, un alt factor afectează migraţia sturionilor şi, prin urmare, capturarea lor. Este vorba de Canalul Bâstroe, care a determinat diminuarea migraţiei sezoniere a scrumbiei, dar şi a sturionilor. 

Peştele care i-a salvat 

Nicu Efimov, pescar din Sfântu Gheorghe, recunoaşte, la rândul său, faptul că însă faptul că nici scrumbia nu mai e ce-a fost. În acest an, la cherhana, scrumbia a fost vândută cu preţuri între 17 şi 26 de lei, preţuri destul de mari, însă în cantităţi mult mai mici faţă de altădată. 

„Într-un sezon foarte bun, în urmă cu mulţi ani, un pescar putea să-şi ridice o casă cu câştigurile de la scrumbie“, spune el. De fapt, după ce pescuitul la sturioni a fost interzis, scrumbia a fost cea care i-a salvat.

Cu ce a câştigat din pescuit, şi-a ţinut cei doi băieţi la şcoală, unul fiind student la Bucureşti, şi şi-a ridicat o mică pensiune, unde le serveşte turiştilor bunătăţi tradiţionale pregătite de soţia sa. „Aici, la Sfântu Gheorghe, s-a inventat storceagul, care se făcea doar cu sturion. Acum, toate restaurantele l-au interpretat şi l-au pus în menu. Cum acest peşte este interzis acum, l-am înlocuit cu somnul, care are aceeaşi textură. Zeama este ca ciorba rădăuţeană sau ca borşul rusesc“, dezvăluie pescarul.

Pescarii din Sfântu Gheorghe au avut monopol pe pescuitul la sturioni şi acum la scrumbie datorită zonei în care este aşezată localitatea, înfiinţată de ucraineni refugiaţi în România în urmă cu multe secole. Astfel, satul nu este bogat în lacuri şi de aceea pescarii au fost nevoiţi să meargă la Marea Neagră pentru a avea ce prinde în undiţă sau în carmace. 

Nu de puţine ori pescarii nu s-au mai întors acasă, fiind prinşi în furtuni. Aşa s-a întâmplat şi cu bunicul său, Zaharia, proprietar de scule de pescuit sturioni, care a murit în timpul unei furtuni înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. „Marea îţi dă, dar îţi şi ia“, este deviza pescarilor.  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poveştile Sulinei, Turnul Babel din Deltă. Locul unde au iubit şi au murit prinţese şi pescari, piraţi şi amirali

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite