Ieri Tribunalul Tulcea a admis cererea de contopire a tuturor pedepselor acumulate în ultimii ani de Cozma: un an și nouă luni pentru loviri și alte violențe, un an pentru infracțiuni la regimul circulației cu cei opt ani pe care îi mai are de executat pentru crima din vara 2010.
Crima din Carcaliu
În iulie 2010 fraţii Finoghen s-au întors din străinătate la locuinţa lor din localitatea Carcaliu. Deoarece au fost alertaţi de mai multe persoane din localitate cu privire la faptul că Adrian Cozma şi prietenii acestuia intenţionează să le incendieze autoutilitara pe care cei 2 fraţi o foloseau pentru transportul de pasageri şi colete în străinătate, pe la miezul nopţii, cei doi fraţi, s-au decis să stea în curtea locuinţei lor pentru a păzi vehiculul. Datorită distanţei mari de la care veneau, din Italia, şi fiind foarte obosiţi, pe la miezul nopții cei doi fraţi s-au hotărât să se deplaseze în localitate, să vadă dacă inculpatul Adrian şi amicii săi se află prin localitate, iar dacă nu se aflau, să se odinească.
Într-o intersecţie din localitatea Carcaliu au auzit voci şi au așteptat pe marginea drumului să vadă cine era în zonă. În acest timp, unul din prietenii lui Adrian, care a stat de vorbă cu amicii săi în intersecţie, s-a decis în jurul orelor 4.30 să plece spre casă şi ajungând în locul unde fraţii Finoghen păzeau, a fost lovit de aceştia. Persoana agresată s-a întors la amicii săi, cărora le-a povestit ce s-a întâmplat, unul dintre aceştia apelându-l telefonic pe inculpat, căruia i-a comunicat că bănuia că de fapt inculpatul era aşteptat pentru a fi bătut. Deoarece existau conflicte mai vechi între cele două tabere şi bănuind că el a fost aşteptat pentru a fi bătut, Adrian Cozma s-a alăturat grupului deja format, şi împreună i-au atacat pe cei doi frați încăierare în care inculpatul l-a lovit pe unul dintre frați, un băiat de 27 de ani, cu o bucată de lemn pregătit anterior de la o bancă din zonă şi cu un cuţit. După loviturile aplicate victimei, Cozma s-a deplasat la cel de-al doilea frate, pe care, cu acelaşi cuţit, l-a tăiat în regiunea nării stângi, aplicându-i şi alte lovituri.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate