Toţi mistreţii şi şacalii din Delta Dunării vor fi omorâţi. „Nu e nimeni criminal, este foarte grav ce se întâmplă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

În aproximativ două săptămâni, autorităţile speră să înceapă vânătoarea mistreţilor şi şacalilor din Delta Dunării. Măsura este luată pentru stoparea răspândirii virusului pestei porcine africane.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a anunţat marţi, 14 august, că în Delta Dunării va începe recoltarea (vânătoarea n. red.) mistreţilor şi şacalilor din Delta Dunării, conform Hotărârii numărul 3 din 1 august 2018 luată de Centrul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

„Până la luarea acestor măsuri au fost analizate toate situaţiile. Iniţial, măsurile luate începând cu luna iunie, de când a fost confirmată pesta porcină africană la mistreţ, au fost ca pe toate fondurile de vânătoare infectate să fie total interzisă vânătoare şi hrănirea animalelor. S-a constatat după 2 luni că în loc să se limiteze pesta porcină africană ea s-a extins. Atunci, următorul pas a fost de recoltare a mistreţilor din aceste zone infectate”, a spus ministrul.

Conform documentului, metoda de vânătoare va fi pânda şi dibuirea.

Guvernatorul Deltei Dunării, Mălin Muşetescu, a spus că situaţia în Deltă este dramatică în ceea ce priveşte porcul mistreţ. Este o populaţie condamnată biologic. Am oarecare rezerve, dar ne supunem legii, cu privire la aceşti răpitori menţionaţi în Hotărârea 3. Şi alte animale pot transmite foarte uşor virusul, de exemplu vaca, un animal care ajunge şi la om în gospodărie. Avem vectori cu incidenţă mai mare şi vectori cu incidenţă mai scăzută.”

De asemenea, guvernatorul a atras atenţia asupra faptului că simpla ucidere a celor două specii nu este suficientă pentru stoparea virusului. „Dacă ne vom rezuma la a împuşca şi scăpa de mistreţi şi şacali nu consider că ne-am dus obligativitatea de a scăpa de flagel până la capăt. Noi trebuie să luăm măsuri în limitarea circulaţiei pe zona publică a animalelor domestice, indiferent că ele se numesc vaci, porci sau oi. În Delta Dunării, acest mod de a creşte animale este un mod tradiţional, doar că am trecut pragul tradiţionalului”, a spus Muşetescu care a amintit că în Rezervaţie au descoperit peste 1.000 de porci domestici crescuţi ilegal, iar peste 5.000 de vaci pasc nestingherite în toată Delta.

„Nu e nimeni criminal. Este foarte grav ce se întâmplă. Omul a preluat ştafeta la răspândirea bolii. Prima dată au fost porcii, acum este factorul uman”, a mai spus guvernatorul.

Conform Administraţiei Rezervaţiei Biosferei delta Dunării, pe teritoriul acesteia sunt circa 1.200 de mistreţi şi 2,400 de şacali, animale care trebuie ucise în perioada următoare.

Pentru a putea începe această recoltare guvernatorul transmite o solicitare, autoritatea tutelara o aprobă, apoi ARBDD face un contract de prestări servicii cu asociaţii de vânători, iar aceşti cesionari vor purcede la extracţia celor 2 specii. Tot acest circuit al hârtiilor va dura aproximativ 2 săptămâni, spun oficialii.  

Cu toate acestea, vânătorii din zonă spun că este aproape imposibil să se ducă la îndeplinire ordinul deoarece acum Delta este plină de turişti, iar în unele zone accesul omului este foarte greoi, vegetaţia fiind abundentă.

La ora actuală, în judeţul Tulcea au fost omorâţi peste 68.000 de porci domestici aparţinând persoanelor private şi agenţilor economici.

Pe aceeaşi temă:

Autorităţile, acuzate că au scăpat boala pestei porcine africane de sub control. România riscă să fie băgată în carantină

În nouă sate din judeţul Tulcea vor fi omorâţi toţi porcii din cauza pestei porcine africane




 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite