Traficanţi de ţigări, reţinuţi de poliţiştii de frontieră. Ascundeau pachetele în pereţii casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficanţii au fost prinşi în flagrant transportând ţigările în portbagajul maşinilor, la trecerea cu bacul peste Dunăre. Au urmat o serie de percheziţii domiciliare.

Poliţiştii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au realizat un flagrant, în cadrul căruia, la trecerea peste fluviul Dunărea între localităţile Brăila şi Smârdan, au depistat două autoturisme în care se aflau 8.490 depachete cu ţigări, fără documente justificative.

Ambele maşini sunt înmatriculate în România, iar şoferii sunt doi bărbaţi din Constanţa despre care existau date că sunt implicaţi în activităţi de contrabandă. Aceştia au declarat că au achiziţionat ţigările de pe raza judeţului Suceava, urmând a fi revândute în Constanţa.

„În vederea identificării locaţiilor unde sunt depozitate ţigări de contrabandă, în data de 11.06.2019, poliţiştii de frontieră au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Suceava, fiind identificată cantitatea de 11.490 pachete de ţigări de contrabandă, ascunsă într-un perete fals dintr-o anexă gospodărească”, transmit poliţiştii de frontieră.

Au fost confiscate 19.980 de pachete cu ţigări de contrabandă, evaluate la aproximativ 199.800 lei şi au fost indisponibilizate două autoturisme, evaluate la 37.840 lei.

În cauză, sunt cercetaţi patru cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 30 şi 48 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, pentru doi dintre ei fiind emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de miercuri, 12 iunie, vor fi prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.    
 

Pe aceeaşi temă:

Delta Dunării, zonă de frontieră. Avertismentul Gărzii de Costă pentru cei care doresc să pescuiască aici

Jucării în valoare de peste 1 milion lei, confiscate în Portul Constanţa. Erau contrafăcute în China

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite