Tulcea: Angajaţii din Spitalul Babadag îşi pierd banii pe luna aprilie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine este ultima zi în care spitalul din Babadag ar fi putut depune documentele pentru acreditarea centrului de bătrâni care va funcţiona în localitate. Mâine la Babadag va fi şedinţă de Consiliu Local, dar este aproape imposibil ca toate actele să fie gata şi să fie depuse la timp.

Normele metodologice de aplicare a ordonanţei privind reţeaua de cămine de bătrâni au apărut la începutul acestei săptămâni. Autorităţile din Babadag ar fi avut numai câteva zile pentru a trece prin Consiliul Local această decizie, pentru a redistribui angajaţii şi pentru a face documentaţia de acreditare a căminului şi pentru a o depune la Ministerul Muncii.
„De la data de 1 aprilie Ministerul Sănătăţii nu va mai finanţa activitatea acestor spitale mici. Iar dacă nu depun documentaţia la timp, adică până mâine, aceştia pierd finanţarea pe luna aprilie. Oricum, nici activitate medicală nu vor avea, pentru că acum Direcţia de Sănătate Publică le redirecţionează puţinii pacienţi pe care îi mai au“, spune Aurica Mihalcea, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Tulcea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite