Tulcea: Ion Irimia - instalatorul reprofilat pe sculptură

Fiu de tâmplar, Ion Irimia a prins „gustul” lemnului încă din copilărie când îşi ajuta părintele să facă căruţe. A făcut o şcoală de meserii şi a ajuns instalator sanitar.

În 1966 s-a mutat cu munca la Tulcea, s-a căsătorit, a ajuns şef de echipă, dar în timpul liber şi-a continuat jocul cu lemnul, îmbunătăţindu-şi tehnica.

„Dacă tatăl meu era lemnar, eu am ajuns să cunosc lemnul, sculele, aşa că am progresat de la spiţele pentru căruţă la lucruri mai fine. Am practicat acest hobby de mic până pe la 40 de ani, cand am început să mă apuc serios de lucru în domeniu. Dacă eram salariat, lucram în lemn doar pentru prieteni, mai mergeam şi la un târg...” Mai târziu a început să privească lucrurile ca pe o afacere: şi-a făcut un S.R.L. dar impozitul forfetar l-a dat peste cap, aşa că în cele din urmă şi-a făcut PF („nu mai trebuie contabil, nu mai fac bilanţ”) şi a început să participe la toate târgurile de profil din ţară.

Cu acest prilej a vizitat toată ţara, descurcându-se destul de bine cu vânzările. Excepţia o face anul acesta, când vânzările de obiecte artizanale din lemn au scăzut drastic („faţă de anii trecuţi, au scăzut mult vânzările şi la obiectele de uz casnic, care erau cele mai căutate. Dar mulţumim lui Dumnezeu că suntem sănătoşi, n-am de ce să mă plâng”).
Sănătos a fost dintotdeauna, singurele probleme avându-le tot în urma lucrării lemnului,în tinereţe când şi-a tăiat două degete de la mână. „Când foloseşti astfel de aparatură, trebuie să te protejezi, chiar dacă necazul vine oricum”.

Lăudat de primar

Ion Irimia este foarte mulţumit că toată conducerea municipalităţii îl cunoaşte şi îl laudă. „Toată lumea mă cunoaşte pentru că am lucrat ca şef de echipă la montarea instalaţiilor sanitare de la întreg palatul administrativ. Ştiu fiecare colţişor din Prefectură sau din Primărie, am lucrat cot la cot cu întreaga mea echipă. De altfel, am fost apreciat peste tot pe unde am lucrat. Mi-a şi zis domn primar că m-am făcut din instalator artist”. Pe de altă parte, este mulţumit şi de faptul că fiul să i-a călcat pe urme, având acelaşi hobby în sculptarea lemnului.

Îi plac foarte mult oamenii sinceri, îi place adevărul, „să ajuţi un om, nu să-l bagi la fund”, dar nu-i plac minciuna în toate formele ei şi oamenii răi la suflet.