Un transport agabaritic va traversa România. Convoiul pleacă din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transportul va da peste cap circulaţia rutieră FOTO Adevărul
Transportul va da peste cap circulaţia rutieră FOTO Adevărul

În perioada 27.03.2014 – 04.04.2014 se va efectua un transport agabaritic pentru care a fost eliberată autorizaţia specială de transport, informează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

Ruta transportului agabaritic este următoarea: DN22: Tulcea - Tariverde - Ovidiu; A4: Ovidiu - Intersecţie A4 - A2; A2: intersecţie A4 - A2 - intersecţie A2 – DN 22C - intersecţie A2 – DN Centura Bucureşti; DN Centura Bucureşti: intersecţie A2 – DN Centura Bucureşti - intersecţie DN1 – DN Centura Bucureşti - intersecţie A1 – DN Centura Bucureşti; A1: intersecţie A1 – DN Centura Bucureşti - Piteşti DN65B; DN65: Piteşti - Slatina - intersecţie DN65 - DN65F; DN65F: intersecţie DN65 - DN65F - Filiaşi; DN66: Filiaşi - intersecţie DN66 - DJ673; DN6: intersecţie DN6 - DJ674 - Ciochiuţa - Centură Drobeta Turnu Severin - Orşova - intersecţie DN6 – Centură Timişoara; DN Centură Timişoara: intersecţie DN6 – Centură Timişoara - intersecţie DN69 – Centura Timişoara; DN69: intersecţie DN69 – Centură Timişoara - Timişoara.
 
Convoiul va fi însoţit de două vehicule autorizate şi de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Transportul se va desfăşura etapizat, cu întreruperea temporară şi locală a circulaţiei rutiere.
 
„Având în vedere faptul că acest transport va ocupa întreaga parte carosabilă, rugăm participanţii la trafic să respecte indicaţiile reprezentanţilor Poliţiei Rutiere astfel încât să nu se producă blocaje în trafic şi în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul“, spun reprezentanţii CNADNR.
 
Detalii privind desfăşurarea transportului (perioade şi sectoare restricţionate) se pot obţine de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon: 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34.
 
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite