VIDEO Paradisul din Deltă scos la licitaţie cu 350.000 de euro. Fostul proprietar al insuliţei, supranumit „rechinul Deltei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insula Matiţa                                                                                                   FOTO: Artmark
Insula Matiţa                                                                                                   FOTO: Artmark

Mai multe construcţii ridicate pe o limbă de pământ din Delta Dunării, în apropierea lacurilor Matiţa şi Babina, sunt scoase la licitaţie prin Casa de Licitaţii Artmark. Preţul de pornire este de 350.000 de euro, iar organizatorii se aşteaptă la oferte care să ajungă chiar şi la 500.000 de euro.

Reprezentanţii Casei de Licitaţii Artmark au publicat recent anunţul de vânzare al mai multor construcţii aflate pe o insuliţă din mijlocul Deltei Dunării. Licitaţia pentru cumpărarea proprietăţilor private porneşte de la preţul de 350.000 de euro, dar organizatorii estimează că se poate ajunge la o valoare de achiziţie de 500.000 de euro.

„Este probabil singura insulă ce poate fi achiziţionată în acest moment în România“, se arată în textul anunţului licitaţiei.
Pământul propriu-zis nu este vândut, ci doar construcţiile. „Aflându-ne în inima Deltei, regimul asupra terenului de 6.280 de metri pătraţi este de drept de superficie, construcţiile fiind desigur în proprietate. Având în vedere frumuseţea locului, insula ar putea exploata potenţialul turistic şi interesul pescarilor pentru această parte a Deltei, fiind pregătită pentru a-şi relua funcţiunea de pensiune pe care a avut-o în trecut, cu unităţi de cazare şi cherhana“, se arată în textul anunţului.

Insula Matiţa face parte, din punct de vedere administrativ-teritorial, din comuna Chilia Veche, judeţul Tulcea, fiind zonă integrantă a Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“, rezervaţie declarată Patrimoniu Mondial UNESCO.
„Acel grind nu e proprietate privată“

Guvernatorul Deltei Dunării, Mălin Muşetescu, a declarat pentru „Adevărul“ că acea insulă este, în realitate, „o limbă de pământ pe care exista o cherhana veche. Această cherhana, prin anii ‘90, a fost transformată în pensiune, a fost concesionată, activele au fost transferate, deci sunt o proprietate privată. Probabil că acum e la al treilea proprietar. Se vinde de la unul la altul. În niciun caz nu se vinde insula“.

Cât despre dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, în suprafaţă de 6.280 de metri pătraţi, guvernatorul spune că este „un drept de superficie acolo. Pământul este al statului român, clădirile sunt ale lor“.

Acest paradis al Deltei este pe un canal din apropierea Lacului Matiţa. Oamenii locului spun că acea limbă de pământ a apărut din depunerea mâlului rezultat de pe urma colmatărilor din zonă. Apoi, pe aceste porţiuni de pământ s-au făcut adăposturi pescăreşti, cherhanale şi după 1989 ele au devenit pensiuni.


insula_matita_delta_dunarii_7_.jpg

Zonă ideală pentru pescuit

„Acolo era o cherhana veche cu gheaţă, căci nu este curent electric. Acea cherhana s-a transformat într-o pensiune. Este o zonă frumoasă, cu ape limpezi, dar extrem de izolată, iar pentru a pune pe picioare acel loc ar fi costuri imense. Lacurile respective sunt printre cele mai bune de pescuit“, ne spune un localnic din Chilia Veche.

Pescarii din Deltă ştiu că acea insulă este a omul de afaceri Robert Răduţă. De fapt, spun ei, de la Mila 23, până la Braţul Chilia şi până la Sulina toată zona a fost concesiunea piscicolă a antreprenorului.
Răduţă este unul dintre cei mai cunoscuţi concesionari de pământ din Delta Dunării. Omul de afaceri spune că a deţinut timp de 15 ani inclusiv construcţiile scoase acum la licitaţie, dar că le-a vândut ulterior, refuzând să spună cui.

„Este un preţ mare (350.000 de euro – n.r.) pentru faptul că în Deltă nu mai există concesiuni. Locul este senzaţional. Degeaba ai cea mai frumoasă casă în mijlocul Deltei dacă nu mai ai peşte. Locaţia merită 350.000 de euro cu ochii închişi dacă ar avea un sistem de protecţie de jur împrejur, în sensul opririi pescuitului industrial, care este cea mai mare pagubă“, spune Robert Răduţă. Fostul proprietar al construcţiilor, care încă nu sunt finalizate, îşi aminteşte că zona era cel mai bun loc de pescuit natural la ştiucă.
Cine este Robert Răduţă

Numele lui Robert Răduţă, supranumit în trecut „rechinul Deltei“, este legat de mai multe afaceri în domeniul piscicol, dar şi de personaje precum Adrian Năstase, în timpul căruia a obţinut concesiuni în Deltă, sau Ion Ţiriac, de care-l leagă o prietenie strânsă. În 2014, la Tămădău (judeţul Călăraşi) se inaugura cea mai mare staţie de reproducere a sturionilor sălbatici din Uniunea Europeană, investiţie făcută de Răduţă cu 5 milioane de euro, bani primiţi de la UE.

Tot în 2014, în luna mai, poliţiştii au făcut percheziţii la aceeaşi fermă într-un dosar de braconaj. „Am dat o declaraţie despre braconaj, despre sturioni, ce se întâmplă cu reproducerea. În fermă nu există mie în mie peşte braconat“, declara la acea vreme Răduţă.

Imagine indisponibilă


                 Robert Răduţă (dreapta) prezentând un sturion   

Imagine indisponibilă

În acelaşi timp, Robert Răduţă derula un program realizat împreună cu Ministerul Agriculturii şi cu Ministerul Mediului de repopulare a Dunării cu puiet de păstrugă, nisetru şi morun. Anual, erau crescuţi şi eliberaţi în Dunăre, în zona Feteşti, 150.000 de pui de sturion. Costul programului era de circa 1 milion de euro anual.

Pe lângă concesiunile piscicole în Delta Dunării, Răduţă a concesionat şi Lacul Săruleşti (peste 450 de hectare de luciu de apă), un loc renumit prin capturile record la crap.

În perioada 2002-2018, Robert Răduţă a avut concesionate braţele Babina şi Cernovca, ostroavele Babina şi Cernovca, braţul Musura până la vărsarea sa în golful Musura, canalul de centură al amenajării piscicole Popina, precum şi canalele Cardon, Sondei şi Sfiştofca din Deltă. În această zonă, pescarii sportivi trebuiau să achite o taxă pentru a pescui.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Copaci tăiaţi de braconieri pentru a bloca accesul autorităţilor pe canalele din Deltă. „Au reuşit să prindă somn de 100 de kilograme bucata”

VIDEO Incident violent în Delta Dunării. „Teribilişti de bani gata ce consideră Delta un tărâm al nimănui“

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite