Andi Nodiţ: „Ştiam de mai multă vreme că primarii PDL vor fi obligaţi să-şi pună poza pe pliantele USL”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Băzăvan, primarul PDL al comunei Malovăţ, se numără printre cei 30 de primari prezenţi în sală FOTO Corina Macavei
George Băzăvan, primarul PDL al comunei Malovăţ, se numără printre cei 30 de primari prezenţi în sală FOTO Corina Macavei

Preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PSD Mehedinţi că 30 de primPreşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PSD Mehedinţi că 30 de primari PDL din judeţul Mehedinţi sprijină candidaţii  USL la alegerile parlamentare.ari PDL din judeţul Mehedinţi sprijină candidaţii  USL la alegerile parlamentare.

În sală au fost prezenţi toţi cei 30 de primari dezertori, precum şi candidaţii USL la alegerile parlamentare. După conferinţa de presă, o parte din primarii prezenţi au declarat că au luat hotărârea de a sprijini candidaţii USL pentru „binele comunităţii”.

Vicepreşedintele PDL Mehedinţi, Andi Nodiţ, a declarat că ştia de mai multă vreme că aceşti primari vor ieşi într-o conferinţă de presă la presiunea preşedintelui PSD Mehedinţi, Adrian Duicu.

„Ştiam de mai multă vreme şi am anunţat public faptul că aceştia vor fi obligaţi să-şi pună poza pe pliantele USL şi că o să-i însoţească pe candidaţii USL prin târguri, sub presiunea prefectului Nicolae Drăghiea şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu. Sunt convins că niciunul dintre aceşti primari, cu atât mai mult  cei de pe Colegiul IV Camera Deputaţilor, nu o să-i convingă pe locuitorii comunelor lor să-i voteze pe USL-iştii aduşi de la Bucureşti şi de la Iaşi. Pentru presiunile şi constrângerile pe care le-au făcut atât Duicu cât şi Drăghiea, aceştia vor răspunde în faţa legii, Drăghiea imediat după data de 9 decembrie, când nu va mai fi prefect al judeţului Mehedinţi şi Duicu cel târziu în luna martie anul viitor când va părăsi Consiliul Judeţean  Mehedinţi ca urmare a incompatibilităţii constatate definitiv de ANI”, a declarat Andi Nodiţ.

Deocamdată, în PDL Mehedinţi nu s-a luat în discuţie excluderea acestor primari.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite