Angajatul agenţiei din Turnu Severin, unde s-a tras biletul norocos la Loto: “Am vândut foarte multe bilete completate la suma de 16,9 lei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La tragerea Loto 6/49 de joi s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 1.822.305 lei, cu numerele 17, 13, 5, 1, 20 şi 9. Biletul norocos a fost tras la o agenţie din Drobeta Turnu Severin.

Marele premiu la loto 6 din 49, în valoare de 1,82 milioane lei, a fost câştigat la extragerea de joi, 21 decembrie, la doar trei săptămâni după ce doi jucători din Găeşti au ghicit toate cele şase numere, la extragerea de Anul Nou.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 25-010 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Drobeta Turnu Severin, cunoscută în rândul severinenilor ca agenţia “IRUC”. Biletul a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49 şi o varianta la Noroc, preţul acestuia fiind de 16,9 lei.

Vineri dimineaţă, doamna Geta Urucu, angajata agenţiei era extrem de bucuroasă că biletul norocos a fost extras tocmai aici. Din 1978 de când lucrează în Loteria Română a avut posibilitatea să acorde multe premii substanţiale jucătorilor, dar de fiecare dată bucuria este la fel de mare, mai ales că este foarte posibil ca fericitul câştigător să fii cumpărat un bilet completat chiar de ea:

“Sunt bucuroasă, avem clienţi fideli. Este o agenţie cumva poziţionată rău, nu se vede atât de bine din cauza staţiei de taxi din faţa noastră, astfel ar juca foarte multe persoane care se află în tranzit. Am vândut foarte mult bilete completate la suma de 16,9 lei. Iată numărul 13 este unul câştigător, lumea nu trebuie să fugă de el, fiindcă de multe ori s-a câştigat cu el”.

O parte din severinenii care au intrat la primele ore ale dimineţii de vineri în agenţia norocoasă aflaseră că biletul câştigător s-a tras aici, alţii aflau vestea tocmai de la doamna Geta. S-au bucurat pentru câştigător, dar s-au gândit că ar fi fost şi mai bine dacă marele premiu ar fi ajuns în buzunarul lor.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost castigat la Turnu Severin. Ce spun severinenii care joaca la agentia unde s-a tras biletul norocos

“E bine că s-a căştigat aici, dar dacă nu a fost să fie norocul la noi … De obicei la această agenţie joc, dar nu a fost să fie. Am nepoţei, am copii de întreţinut …”, a spus un domn.

“De 26 de ani joc de două ori pe săptămână, dar primul meu premiu a fost la vârsta de 9 ani când tatăl meu m-a dus şi am câştigat banii pentru actele de casă. Acum mă uit şi eu ce numere s-au extras şi să cumpăr bilet pentru duminică. Nu o mai iubesc pe d-na Geta, putea să mi-l dea mie, că am şi eu datorii multe”, a spus o doamnă pensionară din Drobeta Turnu Severin.

Joi, 21 ianuarie 2016, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Potul cel mare este la Joker, unde premiul a ajuns la 5,5 milioane de lei.

Numerele extrase pe 21 ianuarie:

Joker: 9 - 27, 2, 4, 10, 11
Noroc Plus: 5, 4, 8, 4, 9, 8
Loto 5/40: 5, 7, 39, 32, 23, 30
Super Noroc: 6, 2, 1, 4, 4, 8
Noroc: 5, 5, 2, 6, 9, 1, 3
Loto 6/49: 17, 13, 5, 1, 20, 9

În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de către Loteria Română au la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite