Bătrână prinsă într-o mlaştină la Puţinei, salvată de pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost scoasă din mlaştină de pompieri FOTO Corina Macavei
Femeia a fost scoasă din mlaştină de pompieri FOTO Corina Macavei

Blocată în nămol până la gât într-un râu mlăştinos, o bătrână din satul mehedinţean Puţinei a a fost salvată joi de la moarte de pompieri. Un nepot care se ducea cu femeia la vie a alertat autorităţile.

Maria Nerceriu, în vârstă de 80 de ani, din  Puţinei plecase împreună cu un nepot la o vie aflată la marginea satului.  Nu şi-a dat seama de pericol şi s-a avântat să treacă apele râului Pleşuva, moment în care a rămas împotmolită într-o mlaştină. Un nepot care o însoţea spune că femeia a reuşit să iasă din nămol, numai că s-a întors ca să-şi recupereze traista şi grebla. A doua oară, bătrâna nu a mai putut să iasă şi a rămas prinsă în apa mlăştinoasă până la gât. Nepotul femeii a reuşit însă să se salveze şi a alertat pompierii.

„Mergeam în deal la vie, ea înaintea mea. Văzui bălăcărindu-se acolo şi eu nu mai fusăi atent la mine şi intrai şi eu până la genunchi, era distanţă între mine şi ea cred că de vreo 50 de metri. Dădui să o scot, ieşi singură până la 2-3 metri de mine, dar motivul ei fu să se reîntoarcă să-şi ia traista cu grebla. Bă daă Marie eu nu pot să te scot. Şi a doua oară intrai şi eu până la nodiţ. Bă dadă Marie nu pot să te scot. Bun, intră, intrată fu. Eu veni încoa, eram îngheţat până la genunchi. Eu dacă eram atent nu intram şi intrai datorită ei. Ne duceam la vie, ea să grebleze şi eu să bat parii”, povesteşte Virgil Tărăbâc, nepotul femeii.

Zece pompieri au intervenit pentru salvarea bătrânei, care au acţionat cu cordiţe, cu lopeţi şi cu targa. Misiunea a fost dificilă întrucât exista riscul ca şi pompierii să rămână împotmoliţi în apele mlăştinoase ale Pleşuvei.

„A fost o intervenţie foarte dificilă, femeia a fost surprinsă într-un râu mlăştinos până la nivelul gâtului. Am scos femeia, am acordat primul ajutor medical şi am transportat-o la Ambulanţă, în viaţă, fără probleme. Femeia se ducea la vie, a trecut râul care fiind foarte mlăştinoş de la ultimele ploi, a rămas acolo. Şi noi am intervebit foarte greu, cu cordiţe, cu targa, cu lopata”, a precizat plutonier major Daniel Moţi, şef tură de serviciu ISU „Drobeta”.

Echipajul de la SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale, femeia fiind descoperită în stare de hipotermie, după care a fost preluată de Ambulanţă.

„Pacienta în vârstă de 80 de ani a încercat să traverseze un râu şi a venit o viitură de pe deal, moment în care a rămas înămolită şi din ce îmn ce gradul de aluviune a crescut şi atunci a fost nevoie de intervenţia pompierilor şi a SMURD-ului.Bătrâna este stabilă hemodinamic şi respirator, în uşoară hipotermie. Este în afara  oricărui pericol, o vom lăsa acasă, după ce îi facem nişte investigaţii”, a declarat medicul Eleodor Mihuţ de la SJA Mehedinţi.

Bătrâna a primit îngrijiri medicale şi a fost lăsată la domiciliu, fiind în afara oricărui pericol.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite