Cea mai veche descriere unei ceremonii la curtea domnească din Târgovişte. „Acţiunea începe la sosirea în Deva“

Domnitorul Radu Şerban

Victoria din 17 iulie 1603 a lui Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti asupra lui Moise Secuiul, ”craiul” Ardealului, înscăunat de oştile turceşti, a avut mare răsunet european la vremea respectivă. Practic, izbânda lui Radu Şerban readucea Transilvania în sânul ”Ligii Sfinte”.

După această victorie, Împăratul Rudolf al II-lea, al Sfântului Imperiu Romano-German, Rege al Ungariei, Boemiei şi Croaţiei, a ridicat suma acordată lui Radu Şerban pentru întreţinerea oştilor la 100.000 de taleri pe an. Mai mult chiar, la două săptămâni după lupta de la Braşov, la 31 iulie 1603, arhiducele Matias, fratele împăratului, porunci generalului Basta, comandantul militar al Transilvaniei, să înmâneze lui Radu Şerban, în semn de recunoştinţă, un steag de domnie pe care-l va trimit împăratul la cererea voievodului şi a boierilor ţării.

În 1638, la peste trei decenii de la aceste evenimente, apărea la Veneţia lucrarea cavalerului Ciro Spontoni ”Historia della Transilvania”. Cartea lui Spontoni, unul dintre secretarii lui Basta, a cărei bază documentară o constituie actele şi însemnările generalului imperial, mort în 1607, conţine şi raportul ambasadei trimise la Târgovişte în toamna anului 1603. Relatarea e unică până la acea dată în istoria Ţării Româneşti, fiind cea mai veche descriere cunoscută a unei ceremonii la curtea domnească de la Târgovişte şi constituie un adevărat document de viaţă feudală, înfăţişând festivităţi militare şi întreceri cavalereşti, vânători şi ospeţe.

”Acţiunea începe o dată cu sosirea la Deva (unde se afla Basta în septembrie 1603) a curierului imperial, care aducea nu un simplu steag de domnie, ci Mare Stindard Imperial, destinat lui Radu Şerban, şi o scrisoare adresată generalului. Împăratul îi cerea să trimită o personalitate de frunte la voievodul Ţării Româneşti, confirmându-i prin diplome autoritatea asupra conducerii civile şi militare, numindu-l de asemenea Principe al Sfântului Imperiu Roman, titlu pe care Mihai Viteazul nu-l obţinuse şi pe care îl va dobândi doar Constantin Brâncoveanu, nouă decenii mai târziu. Pentru aceasta, Basta numi pe contele Camillo Cavriolo din Brescia, o cunoştinţă mai veche a lui Radu Şerban, alături de care luptase în bătălia de la Ogretin, în 1602”, spune cercetătorul C. Rezachevici într-un articol apărut în revista ”Magazin Istoric” (1970)

În relatarea transmisă de Spontoni, cortegiul a intrat în cetate în aclamaţiile mulţimii:

”Făcând aceasta, contele predă (stindardul) în mâinile lui Radu, care-l încredinţă marelui majordom; ei se îmbrăţişară strâns şi cu o singură înclinare. Apoi contele Cavriolo, cu capul descoperit, cu multă bunăvoinţă salută pe principe în numele generalului Basta şi a tuturor căpitanilor armatei imperiale. Îşi strânseră unul altuia mâna cu multă afecţiune şi Radu se retrase în palat. Rămase Cavriolo, înconjurat de mulţi oameni, şi după ce boierimea i se închină, a fost, de asemenea, însoţit în palat. Principele îl primi din nou cu ceremonii şi complimente pe ambasador; îl întâmpină la poartă, retrăgându-se (împreună) într-o cameră secretă, cu interpretul, care era un boier de frunte şi consilier al lui Radu. S-au întreţinut aproape o oră, discutând probleme particulare.

Plecând apoi călare Cavriolo, toată nobilimea călare îl însoţi în tabără, unde în diverse corpuri de gardă erau repartizaţi (de principe) mai bine de 300 de pedestraşi. Aici petrecând cu discuţiile timp de opt zile, era însoţit în fiecare dimineaţă când ieşea din casă de un frumos cortegiu. Restul zilei era destinat diferitelor întreceri cavalereşti şi unor plăcute vânători”.

Întrecerile cavalereşti constau în exerciţii cu lancea, alergări călare, întinderea arcului, slobozirea puştilor şi tragerea la ţintă.

”În a noua zi – continuă Spontoni – contele Cavriolo a fost invitat de principe la un banchet. Nu era nimeni între invitaţi care să nu fie demn de respect şi de prim rang. Se aflau acolo un mare număr de boieri de frunte şi sfetnici. Se trăgea cu diferite tunuri, răsunau tobe, tambure, trâmbiţe şi buciume; se vedeau focuri de artificii, era o mare veselie. S-au aşezat la masă la ora 15 sau 16 din zi şi, după obiceiul voievodului şi al ţării, au zăbovit până la orele 3 noaptea. Dimineaţa, contele despărţindu-se, principele îi dărui 600 de galbeni şi un cal arab ales, cel mai frumos pe care îl avea în grajd, echipat şi împodobit cu podoabe din aur şi argint, împreună cu o sabie  şi un paloş minunat călit, ornate cu pietre preţioase şi gravuri. Fiecare dintre însoţitorii săi a fost dăruit cu două rânduri de haine bogate”.