Cei doi candidaţi pentru postul de manager al Spitalului din Turnu Severin au picat examenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin a anunţat pe site-ul instituţiei rezultatul la concursul pentru postul de manager, niciunul din cei doi candidaţi nepromovând acest examen.

Medicul pediatru Lidia Popescu, unul din cei doi candidaţi, actualmente directorul medical al spitalului a obţinut nota 4,30, iar celălalt candidat, Claudia Manu, fost manager al spitalului, a primit nota 5,60.

Examenul  care a fost organizat luni, începând cu ora 12,00, a constat într-un test grilă, iar comisia de examinare a avut ca preşedinte pe Miruna Constantin, directorul Direcţiei pentru Sănătate Publică Mehedinţi.

În aceste condiţii, cel mai probabil Consiliul Judeţean Mehedinţi, în subordinea căruia se află spitalul judeţean, va numi cu titlu interimar o persoană la conducerea instituţiei, actualul manager Doina Borugă, nemaiputând ocupa această funcţie din cauza faptului că este urmărită penal în acelaşi dosar cu Adrian Duicu.

Citiţi şi:

Apropiaţii  baronului Adrian Duicu încep să-şi piardă funcţiile. Doina  Borugă va pleca de la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite