Cele mai ispititoare muze din literatură: „Doamna aleasă a inimii“ lui Sadoveanu – o tânără cu 40 de ani mai tânără, Lydia – frumoasa care a pus pe jar trei scriitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre pasiunile amoroase ale scriitorilor români, cele care au inspirat şi născut  personaje celebre în literatură, se pot scrie volume întregi. Mihail Sadoveanu a dedicat un volum de poezii tinerei sale iubite, iar o frumoasă evreică a devenit multiplu personaj literar în operele a trei nuvelişti.

La 60 de ani, Mihail Sadoveanu şi-a părăsit familia pentru tânăra Valeria Mitru (20 de ani). I-a dedicat tinerei şi un volum de poezii, DAIM „Doamnei alese a inimii mele“, ce a fost publicat abia în 1980, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor.  Sadoveanu a trăit alături de Valeria Mitru aproape 21 de ani, până la moartea sa, în 1961.

Scriitorul Mihail Sadoveanu s-a îndrăgostit iremediabil de o femeie cu 40 de ani mai tânără decât el, Valeria Mitru. Îi era secretară pe vremea când Sadoveanu era director al ziarului „Adevărul“. S-au căsătorit în 1941, iar Valeria i-a rămas alături marelui scriitor până în ultimele zile de viaţă, când starea de sănătate a marelui scriitor s-a înrăutăţit. Despre acest devotament  aminteşte şi Demostene Botez în volumul „Amintiri despre Sadoveanu“: „Duduia Valerica lupta pentru viaţa lui, plină de grijă, neobosită: medici, consultări de medici, un doctor de serviciu, surori, medicamentele la orele prescrise, analize, tensiune, temperatură, toate supravegheate, fiecare aducând o îngrijorare nouă. Este neînchipuită energia unei femei devotate. (…) O mare dăruire de nobleţe sufletească.“ 

Redăm mai jos una dintre poeziile din volumul DAIM, dedicat duduii Valerica. „Iartă-mă că-mi eşti prea dragă” - îi scria marele Mihail Sadoveanu tinerei care îi cucerise inima.

„Iartă-mă“ 
„Iartă-mă, te rog, tu, Cea-care-zâmbeşti.
Ştiu că-mi atârnă iertarea
În corniţele zâmbetului tău.
Tu, Dulce-împlinită, iartă-mă.
Iertarea mea e-n boiul tău de farmec,
În ondularea mijlocului tău subţire,
În graţia cu care te mişti,
O, mlădios punct de-ntrebare.
Iartă-mă pentru suferinţele mele,
Iartă-mă că-mi eşti prea dragă,
Că mor când te duci
Şi-nviu când apari.
Iartă-mă, Domniţă-a-inimii-mele!
Cuprinde-mă de după grumaz, 
Apleacă-ţi spre mine
Faţa de soare, gene de ceaţă.
Gura ta, gura ta să-mi dea iertare
Pentru toate cele ştiute şi neştiute,
Pentru nebuniile abia trecute
Şi pentru cele imediat viitoare”.

O fermecătoare evreică, multiplu personaj literar

Trei personalităţi literare s-au luptat pentru o singură femeie, Lydia Manolovici, o frumoasă evreică, care a reuşit să pună literatura pe jar şi nu numai, s-a transformat în multiplu personaj literar. Lydia a fost fiica a unui evreu bogat, o tânără frumoasă, capricioasă şi uşuratică, care nu s-a sfiit să cocheteze cu Octav Şuluţiu şi Anton Holban şi să aibă o relatie de amor cu Zaharia Stancu, doar din dorinţa de a colecţiona intelectuali şi de a vedea pe viu „cum săruta un nuvelist sentimental".

Tot despre Lydia Manolovici , Stancu, Holban şi Şuluţiu scrie şi Şerban Tomşa, într-o scrisoare imaginară trimisă lui Anton Holban. „Primul scriitor care a cunoscut-o pe Lydia a fost Octav Şuluţiu. Era sărac şi urât, dar Şuluţiu era nebun după ea. Scria în jurnal, îi făcea declaraţii înflăcărate şi i-a dedicat romanul «Ambigen». Pe urmă, Lydia v-a întâlnit pe dumneavoastră şi, pentru Şuluţiu, au început chinurile geloziei. Niciunul dintre dumneavoastră nu ştia că, în tot acest timp, fermecătoarea evreică se culca, fără prea multe mofturi, cu Zaharia Stancu, ţăran viguros, distins, şchiop, dar, se pare, foarte viril. Lydia Manolovici a găsit pe cineva mai cinic decât ea. Zaharia Stancu s-a insinuat în casa prosperei familii de evrei, a făcut amor pe săturate cu fata, a înregistrat amănunte compromiţătoare, a scris un roman, «Oameni cu joben», în care a trecut toate detaliile şi a încercat să-l şantajeze pe tatăl muzei. Cum bătrânul n-a cedat la şantaj, Stancu a publicat romanul! Lydia a avut, în cele din urmă, ceea ce a meritat! Tatăl său a măritat-o cu un englez bogat, după cum intuiserăţi dumneavoastră cu mult înainte."

Cel care a iubit-o pătimaş a fost scriitorul Octav Şuluţiu. „Lydia! Ce proaspătă, frumoasă şi dragă fată!", scria el în jurnalul: „Talia pe care am îmbrăţişat-o. Sânii tăi mici. Şi sufletul care pulsează din tine ca apă limpede dintr-o fântână. Blândeţea şi înţelegerea ta... Sufletul ţi l-am cules de pe buze, în sărutări. Pielea albă. Ochii tăi albaştri sunt clari şi frumoşi. Genele mărunte şi regulate fac o linie fină, neagră, sub pleoapele închise. Aş vrea să-ţi păzesc somnul, să-ţi simt răsuflarea. Fruntea ta e calmă. Şi toata eşti caldă, caldă... Am ţinut odată mâna mea alături de şoldul tău, fără să-l ating şi căldura lui m-a dogorit. Lydia! Eşti ca o fântână curată... Picioarele tale subţiri şi şoldurile ca arcuri. Înălţimea ta e ca o tulpină florală. Şi părul de castană coaptă. Şi parfumul corpului tău bun şi feciorelnic". A iubit-o atât de mult încât i-a scris şi un roman, „Ambigen”, iar pe Lydia a transformat-o în personajul principal: „Lucrez la apariţia romanului nostru: al Lydiei şi al meu. Căci dacă n-ar fi fost încrederea ei, admiraţia ei, stimulentul ei permanent, sigur că nu l-aş fi scris. Dar atâta m-a împins, atâta m-a supravegheat, atâta s-a interesat de mersul acestui roman, încât am fost obligat să-l scriu şi l-am scris de dragul ei... Ambigen. Apare în fine. Ce destin va avea?“

Dar tânăra  care se visa muză a ajuns apoi în braţele prietenului lui Şuluţiu, Anton Holban, care a scris romanul „Jocurile Daniei” , adică povestea a doi tineri „care cred că se iubesc şi totuşi nu-şi pun nici o întrebare esenţială". Dania nu era alta decât Lydia, metamorfozată, din nou, în personaj de roman. Holban scria în cartea sa: „Nu sărutarile pe gură, care o emoţionează într-o aşa de mare măsură, mă conving de puterea dragostei ei, ci când îmi ia mâna în fugă şi mi-o sărută, înainte ca să bag de seamă şi să mă împotrivesc. Cu toată umilinţa, ca şi cum n-ar fi o fată după care se ţin admiratorii, vedete de cinematograf. Şi cu delicii, căci nu-şi închipuie că gestul ei ar fi cu totul nepermis. Când îmi ţine mâna în mâna ei, am impresia că legatura dintre noi nu s-ar putea întrerupe". Dar  frumoasa evreică îi înşela cu Zaharia Stancu, care la un moment dat chiar a locuit cu Lydia în casa părinţilor ei. A scris romanul „Oameni cu jonen” în care a povestit întâmplări picante şi detalii compromiţătoare din viata lor de cuplu, în care ea se lăsa sărutată de personajul care-l travesteşte pe Holban doar pentru a vedea „cum sărută un nuvelist sentimental".

Veronica Micle, „îngerul blond”

Poezia lui Eminescu n-ar fi fost aceeaşi fără „îngerul blond“, muza Veronica Micle:

„Căci tu eşti, tu iubită!
Şi am dorit, ah, cât !
Să fim odată singuri
Şi iată-ne 'nsfârşit!“

Portretul „îngerului blond“ domină poezia eminesciană între anii 1874 şi 1877. Criticii literari consideră că este perioadă în care Eminescu a scris cele mai frumoase poezii de dragoste şi o numesc „perioada veroniană“. Iubirea de poveste dintre poetul Mihai Eminescu şi ”îngerul său blond”, Veronica Micle, a fost în realitate una sfâşietoare, marcată de certuri, pasiune, patimă, gelozie şi chiar trădare. Nu de puţine ori cei doi „amorezi” s-au abandonat, pentru o noapte sau mai multe, în braţele altor parteneri.

Citeşte şi:

Cele mai erotice pasaje din literatura română: scene de homosexualitate şi plăceri carnale nebune. Scandaluri uriaşe iscate de Eliade, Eminescu, Rebreanu

Cu cine l-a înşelat Veronica Micle pe Eminescu? Orgiile cu ofiţeri, poeţi sau desfrâul de o noapte la conu' Caragiale l-au sfâşiat pe „Eminul meu iubit”

„Canalia“ Caragiale. Cum iubea fără scrupule Nenea Iancu: desfrâu cu Veronica lui Eminescu, idilă cu o minoră, prins gol de Nottara în pat cu nevasta sa

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite