Cele mai bune bancuri despre soţii. „Nevasta te învaţă despre necesitate: Trebuie să aduci mai mulţi bani în casă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Glume despre neveste
Glume despre neveste

Pe internet circulă nenumărate bancuri care au în prim-plan nevestele. „Adevărul” vă prezintă mai jos o selecţie a celor mai amuzante bancuri despre soţii.

1. Unul, mai molâu, se duce la doctor bătut măr.
- Ce-ai păţit, omule?, îl întreabă doctorul. Cine te-a nenorocit în halul ăsta?
- Nişte beţivi... M-au prins în pat la nevastă-mea!

2. Un cuplu intră într-un restaurant. La una din mese, femeia îl vede pe fostul soţ.
- De şapte ani de când ne-am despărţit, bea într-una, zice soţia.
- Asta-i o prostie, spune soţul. Nimeni nu sărbătoreşte atâţia ani!

3. - Cum e să fii însurat, Mitică?
- Păi, cum să fie? N-am voie să beau, n-am voie să fumez, n-am voie să merg cu amicii la o bere, n-am voie să mă uit după vreo femeie pe stradă.
- Înseamnă că regreţi pasul pe care l-ai făcut?
- Nici asta n-am voie!

4. Aseară, în timp ce eram la bar, mă sună nevastă-mea:
- Cina e gata, ţipă ea. Dacă nu eşti acasă în 20 de minute, să ştii că o arunc la câine!
- Nu fi penibilă, îi zic. Ce vină are el?

5. Nevasta te învaţă despre necesitate: Trebuie să aduci mai mulţi bani în casă!

6. Servitoarea, înainte să fie dată afară de o nevastă geloasă, mai are ceva de spus:
- Să ştii că soţul tău a zis că oricum sunt mai frumoasă ca tine!
- Cine, soţul meu?
- Da, da! Şi a zis că fac şi dragoste mai bine.
- Cine, soţul meu?
- A, nu! Şoferul tău!

7. O nevastă disperată vine la medicul veterinar:
- Domnule doctor, câinele meu, când soţul meu nu e acasă, are porniri sexuale faţă de mine.
- Nicio problemă, o întrerupe veterinarul, îl castrăm!
- Doamne fereşte, protestă tipa, eu mă gândeam să-i tăiaţi ghearele şi să-i daţi ceva apă de gură, că-i pute!...

8. Discuţie între Ion şi Maria:
ION: Mărie, te măriţi cu mine?
MARIA: Măi Ioane, ce să zic, io m-aş mărita, dar să îndeplineşti nişte condiţii.
ION: Care?
MARIA: Să ai casă, să ai maşină şi să ai un penis de 40 de cm.
ION: Auzi, Mărie, eu casă — am, maşină — mi-oi lua, dar să ştii că din penis nu-mi tai nici măcar un centimetru. 

9. Un soţ cu soţia sa merg la farmacie să cumpere câteva pilule Viagra.
El reclamă:
- Cum?! 10 dolari o pastilă?!
La care, soţia sa:
- Lasă, 40 de dolari pe an nici nu e aşa de scump...

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite