Cristian Buşoi: Cardurile de sănătate vor elimina frauda din sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a declarat la Drobeta Turnu Severin că pentru prima dată după 1990, la începutul anului viitor Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu va mai avea plăţi restante către farmacii.

Potrivit lui Cristian Buşoi, bugetul pentru anul viitor trebuie calculat astfel încât să poată angaja plăţi, iar România să nu mai ajungă în situaţia din 2009, 2010, 2011, atunci când existau restanţe foarte mari la plata facturilor către furnizorii de medicamente şi farmacii.

„Faţă de perioada anilor 2009-2010 când erau întârzieri şi de peste un an, care au dus la închideri de farmacii, falimente, farmaciştii independenţi pur şi simplu nu au mai avut pur şi simplu nicio şansă să eziste, pentru prima dată iată venim către o situaţie de normalitate”, a spus Cristian Buşoi, sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin. 

Preşedintele CNAS mai spune că s-au făcut  eforturi uriaşe pentru ca în anul 2013 Casa să reducă plăţile restante la medicamentele din farmacii şi la medicamentele pe programe , astfel că „din iulie pe programe şi din august pe farmacii am plătit şi câte două facturi”.

În privinţa cardurilor de sănătate, Buşoi a declarat că acest proiect va fi finalizat până la jumătatea anului 2014 şi că rezultatul final va fi acela de aliminare a fraudei din sistem.
„De când am venit la conducerea Casei din iunie a.c. am încercat să accelerez la maxim acest proiect pentru că este unul strategic pentru sistemul de sănătate şi datorită avantajelor pe care le aduce pacienţilor, informaţii esenţiale despre starea lor care se regăsesc pe cardul de sănătate, dar mai ales pentru sistem pentru că se va elimina aproape în totalitate frauda, nu voi mai putea vorbi despre consultaţii închipuite, despre investigaţii paraclinice care sunt doar pe hârtie, de reţete care se eliberează fără a avea în spate şi un pacient în spatele acestor reţete pentru că va trebui să vedem cardul acelor pacienţi în cititorul, furnizorul de servicii medicale”, a precizat Cristian Buşoi.
Până la această dată sunt tipărite 2 milioane de carduri, Imprimeria Naţională lucrează la un ritm de 50.000 pe zi, astfel că 15 milioane de carduri ar trebui să fie gata la mijlocul anului viitor, estimează preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate.  „Se află în procedură de adoptare modificarea Legii 95 şi de a face distribuţia prin servicii poştale, în urma refuzului mediciilor de familie de a distribui cardul şi sigur în paralel se compatibilizează diverse modele de cititoare de card cu soluţia informatică. Cred că cel mai înţelept ar fi să începem distribuţia atunci când vom avea un număr cât mai mare de carduri deja produse şi când ne vom afla mai aproape de momentul implementării, în momentul în care vom decide că nu vom mai deconta servicii medicale decât atunci când s-a făcut dovada de asigurat pe baza cardului, adică undeva spre sfârşitul primăverii, începutul verii următoare. Rămâne de văzut cine va câştiga contractul de distribuţie şi care este momentul cel mai bun pentru ca şi impactul să fie maxim”, a mai declarat Cristian Buşoi.

Citiţi şi:

Preşedintele CNAS: „Managerii de spitale să nu mai dezinformeze că au buget zero, pentru că eu sunt nou la Casă”

Nu mai sunt dosare în aşteptare la CNAS pentru tratamentul afecţiunilor oncologice

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite