Cum a ajuns un poliţist să doneze 5.000 de lei. „Te fac, îţi rup picioarele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul care a donat 5000 de lei unor copii cu dizabilităţi FOTO Facebook / Sindicatul Europol
Poliţistul care a donat 5000 de lei unor copii cu dizabilităţi FOTO Facebook / Sindicatul Europol

Poliţistul din Strehaiaa avut curajul nu doar să oprească în trafic un "mahăr" al localităţii şi să-i suspende permisul, ci, după ce acesta s-a ameninţat, l-a şi dat în judecată.

Povestea tânărului poliţist din Strehaia a fost dezvăluită de colegii acestuia de la Sindicatul Europol. Totul s-a întâmplat într-o localitate unde, de cele mai multe ori, poliţiştii închid ochii la neregurile din trafic. "Ştiu că localnicii din zonă sunt extrem de periculoşi şi nu vor să-şi complice viaţa", povestesc poliţiştii care ştiu exact ce se întâmplă în Strehaia.

Un tânăr din Mehedinţi, însă, repartizat recent la postul de Poliţie din Strehaia, a avut curajul să demonstreze că lucrurile pot fi schimbate.

"Robert este un tânăr poliţist care a fost repartizat după absolvirea şcolii de agenţi de poliţie la Brigada Rutieră Bucureşti. Ulterior, a reuşit să se întoarcă în judeţul său de domiciliu, Mehedinţi, unde a fost repartizat la formaţiunea rutieră din Strehaia. 

Strehaia e renumită încă de la începuturile manelelor în România, iar "bombardierii" sunt dintre cei mai autentici, dintre cei care te "dezbracă" de uniformă sau care iţi spun că fac "suta de mii de euro pe lună p'afară". Cu toate acestea, Robert aplică legea indiferent de marca autoturismului, de hainele "dolce&banana" sau de ceasul "de aur" de la mâna şoferului", au povestit poliţistii de la Sindicatul Europol.

„O să te fac când o să fii fără uniformă"

Colegii lui Robert au povestit cum a decurs întâlnirea cu mahărul din Strehaia la sfârşitul anului 2020.

„Aşa s-a întâmplat şi la finalul anului 2020, când a oprit un şofer care a încălcat o regulă de circulaţie rutieră pentru care i-a suspendat si dreptul de a conduce pentru 30 de zile. Şoferul a încasat greu vestea, mai ales că era contrariat de "tupeul" unui "mucos" care " îi ia lui permisu". După citirea procesului-verbal, şoferul a început să îl ameninţe pe poliţist: „Te fac, îţi rup picioarele! Nu te ameninţ, o să te fac când ne vedem, când o să fii fără uniformă". Din păcate pentru cetăţeanul european ce are drepturi şi nu îşi cunoaşte obligaţiile, toată această conversaţie a fost înregistrată de bodycam-ul politstului", spun colegii lui Robert.

5.000 de lei pentru ultraj

Tânărul poliţist nu a stat pe gânduri, a depus plângere şi pe numele şoferul s-a întocmit un dosar penal pentru ultraj.

"După întocmirea dosarului penal, evident că nu s-a luat nicio măsură preventivă faţă de şofer. Ba mai mult, a încercat să scape prin plata unui "prejudiciu moral" de 5.000 lei, că aşa l-a învăţat avocatul că dă mai bine pentru procuror. Robert nu a profitat însă de această sumă. A redirecţionat-o în aceeaşi zi unui ONG care se ocupă de copiii cu dizabilităţi neurologice", au povestit poliţiştii de la Europol.

"Robert face parte din noua generaţie de poliţişti, şi nu doar pentru că este tânăr, ci pentru că are principii şi o mentalitate sănătoasă, de care avem atât de multă nevoie într-o societate tot mai bolnavă. Felicitări Robert! Ne mândrim cu tine!”, au mai scris colegii lui Robert pe pagina de soclializare a sindicatului.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şoşoacă, dată de gol. Cum îndemna senatoarea AUR electoratul să voteze USR-PLUS în 2019

Trei comune din Olt schimbă scenariul înainte de începerea şcolii. „Dacă s-ar face teste, ar fi multe surprize”

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite