Cum confisca Miliţia aurul ţiganilor de la Strehaia: „Ţiganii nu dădeau aur dacă nu îi şantajai cu ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stela Mihai, mătuşa lui Leo de la Strehaia, cu o salbă uriaşă de galbeni la gât
Stela Mihai, mătuşa lui Leo de la Strehaia, cu o salbă uriaşă de galbeni la gât

Celebri acum pentru „ingineriile“ financiare, dar mai ales pentru firmele fantomă care au alimentat cu facturi fictive zeci de societăţi comerciale din România, ţiganii din Strehaia au fost dintotdeauna în atenţia autorităţilor. Pe vremea lui Ceauşescu, Miliţia era cu ochii pe aurul lor, periodic organizând acţiuni de confiscare a galbenilor.

Dacă astăzi sunt “patroni” de firme, înainte de 1989 ţiganii de la Strehaia îşi asigurau existenţa de pe urma meşteşugului pe care îl moşteniseră de la strămoşii lor, căldărari. Tot ceea ce realizau de pe urma vânzărilor de căldări, cazane şi alte obiecte din cupru  transformau în galbeni de aur. Dintotdeauna averea ţiganilor s-a măsurat în aur şi doar în cazuri excepţionale renunţă la galbeni. Numărul de galbeni pe care i-au moştenit de la părinţi, galbeni care să fie înmulţiţi şi să lase copiilor cel puţin cât le-au lăsat părinţii pentru ei. Nu era un secret pentru nimeni că în casele ţiganilor înstăriţi sunt ascunse diverse cantităţi de aur, cu atât mai puţin pentru Miliţie, care la vremea respectivă cunoştea orice mişcare a ţiganilor de la Strehaia. Periodic, ţiganii căldărari îşi refăceau rezervele de aur confiscate, pe căi ilicite, cu sprijinul ţiganilor din Serbia şi Ungaria.

„M-am ocupat vreo 4-5 ani de ţiganii din judeţ. Îi ştiam pe toţi de la 0 la 80 de ani. În general, ţiganii de la Strehaia nu comiteau infracţiuni judiciare, ei săvârşeau infracţiuni economice, în sensul că făceau căldări de cupru, cazane, se duceau le vindeau în diverse colţuri din ţară, unde găseau proprietarul le vindeau, unde nu era proprietarul, înhăţau şi plecau. Erau ţigani căldărari care tezaurizau totul în aur. Tot ce câştigau ei cu familiile lor transformau totul în aur. Averea lor se măsura în aur, căsătoriile se făceau tot în funcţie de cât aur aveau. Aveau averi mari”, povesteşte fostul ofiţer de poliţie judiciară, Dumitru Tudor, actualmente directorul unei agenţii de dectivi particulari din Drobeta Turnu Severin.

Dumitru Tudor, căruia i se spunea “Şeriful” pentru teama pe care o insufla infractorilor, dar şi pentru abilitatea cu care rezolva cazuri extrem de complicate, îşi aminteşte că avea nişte hărţi, foarte bine realizate de un arhitect din Turnu Severin, extrem de folositoare în timpul descinderilor.

„Îmi amintesc că tânărul arhitect Buzec mi-a făcut pe calc cum erau poziţionate casele lor, în localităţile unde trăiau, era o hartă cadastrală cu poziţionarea fiecărei case de ţigan din judeţ. Era extraordinar de important  şi de util pentru noi poliţiştii fiindcă dacă vroiam să arestăm un ţigan trebuia să ştim cum arată casa, unde e, cine sunt vecinii, pe unde se poate intra, pe unde poate fugi. A venit la un moment dat un control de fond de la Bucureşti şi când au văzut hărţile, nişte bijuterii de dosare, au zis că n-au văzut în ţară nicăieri aşa ceva, m-au lăudat, m-au felicitat şi m-au ţinut minte. Şi când aveau vreo problemă mai complicată în ţară spuneau să vină şi Tudor de la Mehedinţi”, povesteşte Dumitru Tudor.

Acţiunile Miliţiei la Strehaia erau comandate de regulă de la Bucureşti, atunci când trebuiau raportate cantităţi de aur confiscate.

„Aurul se confisca atunci când avea chef Miliţia, când vedeau că scădea cantitatea, că la nivel de ţară se făcea bilanţ, dacă era dramatic mai puţin decât anul trecut atunci veneau ordine: <<acţiuni la ţigani, luaţi-le aurul>>. Într-un an a venit un căpitan de la Economic la IGP, Salitră (n.r. fostul proprietar al Complexului Europa, a cărei moarte este încă un mister). Cu colegii de la Economic au făcut o acţiune la ţiganii de la Strehaia şi au venit cu mâna în buzunar, nu au luat niciun galben. Nervos fiindcă nu putea să plece la Bucureşti cu mâna goală, i s-a sugerat lui Salitră să-l ia pe Tudor cu noi, spunându-i-se că ţiganii îşi ştiu de frică”, mai spune fostul ofiţer judiciarist.

Şi acţiunea a fost un succes, dar nu pentru că s-a acţionat în forţă, ci pentru abilitatea cu care s-a lucrat cu ţiganii. După ce miliţienii au umplut curtea instituţiei cu cazanele confiscate din case lor, s-a trecut la negocieri dure cu bulibaşa lor.

„Ţiganii nu dădeau aur dacă nu îi şantajai cu ceva.  M-am dus şi i-am învăţat ce să facă:  <<Facem echipe, mergem la fiecare familie acasă şi căutăm prin poduri, prin şure de paie şi găsim cazanele făcute gata şi le confiscăm>>. Era aşa o chestie tacită între Miliţie şi ei, noi vă lăsăm să faceţi ilegal cazane, voi ne mai daţi din aur, cotizau cum se zice şi când uitau să mai cotizeze se mai repezea Miliţia pe ei”, spune Dumitru Tudor. La finele acţiunii, cei mai înstăriţi au dat un galben mare, ceilalţi au dat un galben mic, astfel că „recolta” Miliţiei a fost de circa 40-50 de galbeni.

„Se făcea proces-verbal pe numele bulibaşei, că acesta vezi Doamne ca cetăţean cinstit a găsit galbenii într-un şanţ sau nu ştiu unde îngropaţi şi el îi predă. Nu se specifica undeva că aurul este confiscat, ci doar că l-a predat bulibaşa, fiindcă era interzisă deţinerea. De fapt era ilegal ce făceam noi, dar era un mod de a le lua aurul. Tot aurul care s-a confiscat de-a lungul anilor de Miliţie a fost confiscat pe numele acestui bulibaşa (n.r. Mihai Mitea)”, mai povesteşte Dumitru Tudor.

După 1990, când Ion Iliescu a dat ordin ca aurul ţiganilor de la Strehaia să fie restituit, bulibaşa Mihai Mitea a intrat în posesia unei cantităţi importante de aur, pe care a împărţit-o membrilor comunităţii aşa cum a dorit. Nu întâmplător, Mitea celebrul bulibaşă de la Strehaia, a fost desemnat de etnie să-i aşeze pe cap, la Mănăstirea Bistriţa, coroana regală lui Ion Cioabă.

Citeşte şi:

Cum a ajuns Strehaia paradisul facturilor fictive şi al kitsch-urilor imobiliare. Mahalaua Ţigănia - moştenirea romilor robi la mănăstire

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite