Cum era, de fapt, femeia romană. Motivul pentru care soţia lui Nero folosea laptele proaspăt de la 500 de măgăriţe în baia zilnică
0Femeile romane purtau un obiect vestimentar numit palla, o haină care seamănă cu Pallium-ul bărbătesc. Stofa hainelor femeieşti era mult mai subţire şi mai moale, făcând mai multe falduri. Materialul folosit la confecţionarea veşmintelor era în general inul.
Femeile romane îşi dedicau cea mai mare parte a timpului împodobirii fiindcă nu aveau o ocupaţie, ca bărbaţii.
“În acele vremuri – scrie Ovidiu, evocând începuturile republicii romane – matroana aşezată pe un scaun înalt se ocupa cu torsul lânei, fără să se sustragă de la îndatoririle casnice … Acum vă petreceţi timpul variind aranjarea elegantă a părului vostru parfumat şi arătaţi o mână împodobită cu pietre sclipitoare … Dar nu vă reproşăm grija de a ne plăcea, din moment ce atâţia bărbaţi se ocupă cu ardoare de propria înfăţişare …”
Purtau o mantie largă (palla)
Costumul lor era compus din desuuri destinate sublinierii taliei şi susţinerii pieptului şi din stoia, o rochie lungă, cu mâneci, trenă plisată, strânsă în talie cu o centură şi brodată la poale cu purpuriu. Deasupra puneau un şal care să le înfăşoare umerii şi care cobora până la călcâie sau o mantie largă (palla), drapată, în culori sclipitoare. Din timpul domniei lui Nero a început importul de mătăsuri chinezeşti.
Pantofii (socci), fabricaţi din materiale diferite, erau coloraţi şi ei, fără toc şi împodobiţi cu broderii şi pietre.
Cârlionţi şi cocuri sofisticate
Coafarea le solicita sclavelor efort şi imaginaţie, dar regula generală era complicaţia extremă, adică cârlionţi, cozi supraetajate sau ridicate pe creştet şi frunte, cocuri sofisticate.
“Ar fi mai lesne să numeri firele de păr ale unui câine, albinele dintr-un stup sau animalele sălbatice din Alpi decât să numeri coafurile care se inventează în fiecare zi”, scrie Ovidiu în “Ars amandi”.
„Părul era ondulat cu fierul, vopsit, parfumat şi împodobit cu diademe şi bentiţe. Şi perucile erau în mare vogă, cele blonde, importate din Galia, şi cele ca abanosul venite din India. Un motiv pentru purtarea acestor peruci era şi faptul că printre matroane bântuia chelia. Poate şi din pricina componentelor fanteziste ale fardurilor aplicate din gros după moda orientală: alb pe frunte şi pe braţe, roşu pe pomeţi şi buze, negru pe gene şi pe sprâncene ades prelungite (sau false), dar şi pe conturul ochilor”, spune Melania C. Niculescu într-un articol apărut în „România Literară” (1988).
Brăţări în formă de şarpe
Femeia romană obişnuia să se împodobească cu multe bijuterii, sclipitoare (şi din pietre false) şi mai grele de la diademă şi cercei până la brăţările în formă şarpe încolăcit pe braţe, încheieturi şi glezne. Colierele ajungeau să le acopere complet bustul, iar inelele erau purtate pe toate degetele. Apoi îşi puneau o eşarfă fină la gât, îşi luau mappa (batista folosită pentru a-şi şterge praful sau transpiraţia) şi evantaiul din pene de păun.
Femeile bogate aveau şi alte surse de înfrumuseţare
Poppeea, soţia lui Nero, călătorea pretutindeni însoţită de cele 500 de măgăriţe al căror lapte proaspăt era folosit pentru baia ei zilnică. Pentru ten întrebuinţau măşti din miez de pâine muiat în lapte, din carne crudă sau miere, loţiuni astringente, apă de flori, toate pentru a menţine o piele albă, catifelată şi nepătată.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
