Cum a încercat să scape de pedeapsă un şofer vinovat de producerea unui accident de circulaţie cu două victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul este cercetat sub control judiciar
Bărbatul este cercetat sub control judiciar

Poliţiştii mehedinţeni au identificat autorul accidentului comis în data de 17 august a.c., în afara localităţii Rogova, soldat cu două victime. Acesta a încercat să-i păcălească pe oamenii legii băgându-le pe sub nas un tânăr de 18 ani.

Potrivit IPJ Mehedinţi, în data de 19 august a.c., în jurul orei 12.00, la sediul poliţiei rutiere s-a prezentat un tânăr de 18 ani, din comuna Brezniţa Ocol, judeţul Mehedinţi, care a susţinut că el ar fi fost conducătorul autoturismului implicat în accidentul grav de circulaţie produs în data de 17 august a.c., ora 10.53, în afara localităţii Rogova.

Accidentul a avut loc pe Dealul Starmina şi s-a produs p fondul neatenţiei unui şofer care se afla la volanul  unui autoturism, care a intrat într-o depăşire neregulamentară şi a lovit o autoplatformă care circula regulamentar, înmatriculată în Bulgaria.

În faţa oamenilor legii, tânărul s-a pierdut cu firea, nu a reuşit să-i convingă prin cele relatate că el s-a aflat la volanul autoturismului, aşa că în cele din urmă a trebuit să recunoască că a fost rugat să-şi asume această faptă.

“Din cercetările şi investigaţiile efectuate, poliţiştii au stabilit că nu acesta a condus autoturismul implicat în accidentul rutier, situaţie în care tânărul de 18 ani a revenit asupra celor declarate iniţial. Acesta a menţionat starea de fapt reală, cât şi faptul că a fost contactat de un bărbat în vârstă de 38 ani, din municipiul Dr.Tr.Severin, care i-a solicitat ajutorul şi să îşi asume comiterea accidentului rutier din data de 17.08.2017, din afara localităţii Rogova, întrucât nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Mehedinţi.

În data de 20.08.2017, bărbatul de 38 ani a fost depistat de către poliţişti într-un restaurant de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, de unde a fost ridicat şi reţinut pentru 24 de ore.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, precum şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. În data de 21 august a.c. bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare cu propunere de arestare preventivă, care a decis să fie cercetat sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite