Cum se prepară deliciosul gem de caise şi care sunt ingredientele ce dau savoare preparatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gem de caise FOTO Bucatarul priceput
Gem de caise FOTO Bucatarul priceput

Dulceaţa de caise este foarte simplă şi aromată. Vă propunem aici o reţetă a Sandei Marin, celebra autoare de cărţi de bucate, cu care sigur nu veţi da greş.

Ingrediente:

O farfurie adâncă plină cu vârf de caise, 1 kg de zahăr, 3 pahare apă, ½ baton vanilie, zeama de la ½ lămâie, 1 l apă de var limpede.

Mod de preparare:

Se aleg caise frumoase, dar nu prea coapte, potrivit de mari, se curăţă de coajă cu un cuţitaş bine ascuţit şi se ţin 2-3 ore în apă limpede de var, după care se limpezesc în câteva ape reci. Se scot sâmburii ţinând caisa uşor într-o mână şi împingând sâmburele cu un beţişor ascuţit din partea dinspre codiţă, având grijă să nu se sfărâme caisa.

Se pun pe o sită să se scurgă. Se leagă zahărul cu 3 pahare de apă, se pun caisele, se lasă să dea 2-3 clocote, se iau de pe foc, ţinându-se la o parte un sfert de oră ca să lase zeamă, apoi se pun din nou la foc să fiarbă până se leagă dulceaţa cât trebuie.

La ultimele clocote se adaugă vanilia, zeama de lămâie şi câţiva sâmburi de caisă, curăţaţi de pieliţă, dar întregi.

Nu trebuie să ne îndepărtăm nicio clipă de maşină, deoarece dulceţurile se ard uşor pe fund şi dau repede în foc. Pentru a încerca dacă este gata, se ia tingirea de pe foc şi se pun câteva picături de sirop pe o farfurioară.
Dacă siropul, după ce s-a răcorit, este destul de legat, tingirea nu mai e pusă pe foc.

Se toarnă dulceaţa într-un castron foarte curat şi se acoperă cu o cârpă udă şi bine stoarsă. Din timp se spală borcanele şi se pun să se usuce bine în gura cuptorului. Când dulceaţa s-a răcorit, se toarnă în borcane, care se leagă apoi cu hârtie pergament.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite