Cum să prepari o dulceaţă de mure rafinată şi savuroasă. Reţeta publicată în cartea de bucate a Sandei Marin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că acum este sezonul fructelor de pădure şi momentul potrivit să preparăm dulceaţa de mure, vă propunem o reţetă din celebra carte de bucate a Sandei Marin cu care nu veţi da greş.

Ingrediente:

O farfurie adâncă plină cu vârf de mure, 1 kg zahăr, 3 pahare apă, zeamă de la 1 lămâie

Mod de preparare:

Se aleg murele una câte una, ca să fie toate întregi şi frumoase. Nu se spală decât dacă este neapărat nevoie şi în acest caz se pun pe o sită sau pe un şervet curat uscat, să se scurgă bine de apă. Trebuie să avem o farfurie adâncă plină cu fragi.

Se pune la foc zahărul cu 3 pahare de apă. Se ţine tingirea la foc mic, până se topeşte tot zahărul. Se face apoi focul iute şi se lasă să fiarbă până se leagă zahărul, astfel încât, dând drumul la o picătură de sirop într-o ceşcuţă cu apă foarte rece, picătura să nu se dizolve imediat, ci să se întărească atât cât că poată fi luată între degete.

Se ia de câteva ori spuma ce se ridică la suprafaţă. Se pun murele. Se lasă să dea un clocot şi se ia tingirea cu totul de pe foc, lăsând-o la o parte un sfert de oră, ca să-şi lase murele toată zeama lor în sirop. Se pune din nou tingirea la foc. Se ia spuma când dă în clocot.

Se adaugă zeama de la o lămâie şi se lasă să fiarbă până se leagă. Nu trebuie să ne îndepărtăm nicio clipă de maşină, deoarece dulceţurile se ard uşor pe fund şi dau repede în foc. Pentru a încerca dacă este gata, se ia tingirea de pe foc şi se pun câteva picături de sirop pe o farfurioară.

Dacă siropul, după ce s-a răcorit, este destul de legat, tingirea nu mai e pusă pe foc. Se toarnă dulceaţa într-un castron foarte curat şi se acoperă cu o cârpă udă şi bine stoarsă. Din timp se spală borcanele şi se pun să se usuce bine în gura cuptorului. Când dulceaţa s-a răcorit, se toarnă în borcane, care se leagă apoi cu hârtie pergament.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite