Demonstraţie de baschet în scaun rulant la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciul are loc la Liceul Economic din Turnu Severin FOTO Arhivă Fundaţia Motivation România
Meciul are loc la Liceul Economic din Turnu Severin FOTO Arhivă Fundaţia Motivation România

Fundaţia Motivation România anunţă organizarea a două evenimente de promovare a incluziunii persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, utilizatoare de scaune rulante. Acestea vor avea loc în perioada 25-26 mai în Drobeta Turnu Severin şi vor lua forma unei demonstraţii de baschet adaptat şi a unui seminar de instruire în comunitate privind serviciile de furnizare de scaune rulante corespunzătoare.

Demonstraţia de baschet în scaun rulant are drept scop promovarea abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi şi a sportului adaptat ca modalitate eficientă de incluziune socială. Evenimentul aduce pe teren sportivi în scaune rulante care au depăşit barierele asociate dizabilităţii şi care sunt modele de urmat pentru cei care au devenit recent utilizatori de scaune rulante şi au nevoie de îndrumare.

Meciul demonstrativ de baschet va fi găzduit de Liceul Economic din Drobeta Turnu Severin, pe 25 mai, începând cu ora 10.00. Sunt invitaţi să participe atât utilizatori de scaune rulante, cât şi membri fără dizabilităţi ai comunităţii, interesaţi de sport şi curioşi să afle cum se poate dribla şi înscrie dintr-un scaun rulant.

La o zi distanţă, pe 26 mai, specialiştii Motivation organizează un Seminar de instruire în comunitate privind serviciile de furnizare de scaune rulante corespunzătoare. Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai autorităţilor şi ai ONG-urilor locale, specialişti în lucrul cu persoane cu dizabilităţi şi utilizatori de scaune rulante. Scopul evenimentului este acela de a pregăti reprezentanţii comunităţii locale pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor de scaune rulante şi pentru a-i sprijini  în procesul de incluziune, astfel încât aceştia să devină membri activi ai comunităţii din care fac parte.

„În acest sens, un rol important îl are furnizarea unui scaun rulant corespunzător diagnosticului, dimensiunilor, abilităţilor şi nevoilor utilizatorului, precum şi mediului în care urmează a fi folosit, împreună cu instruirea pentru folosirea scaunului rulant şi pentru deprinderea abilităţilor de viaţă independentă, în acord cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Motivation România.
Seminarul are loc la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, pe 26 mai, începând cu ora 11.00.

Activităţile au loc în cadrul proiectului  ACCESS – Dobândirea de competenţe esenţiale pentru dezvoltarea de servicii eficace oferite utilizatorilor de scaun rulant, derulat în parteneriat cu organizaţia World Vision. Aceste evenimente pot fi realizate datorită sprijinului generos al poporului American prin proiectul Advancing Partners & Communities (APC), un acord de cooperare finanţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională – USAID, prin Acordul nr. AID-OAA-A-12-00047, începând cu 1 Octombrie, 2012.

“Proiectul ACCESS contribuie la misiunea pe care Motivation o are de 22 de ani, aceea de a îmbunătăţi viaţa copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi. Ne adresăm atât utilizatorilor de scaune rulante, pe care îi pregătim pentru o viaţă activă şi independentă, cât şi familiilor acestora, profesioniştilor care lucrează în sfera dizabilităţii şi membrilor fără dizabilităţi ai comunităţii. Ce ne dorim este să contribuim la creşterea calităţii serviciilor pe care persoanele cu dizabilităţi locomotorii le primesc” , spune  Cristian Ispas, Director General Fundaţia Motivation România.
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite