Doi copii au ars la Salcia în timp ce bunica le pregătea mâncarea în bucătărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi fraţi de 2 şi 3 ani din localitatea mehedinţeană Salcia au ajuns vineri dimineaţă în stare critică la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, cu arsuri grave.

Cei doi fraţi se aflau în pat când s-a petrecut nenorocirea. Din spusele bunicii, jarul de la sobă a sărit pe patul unde se aflau cei doi copiii, care a aprins lenjeria. Copiii erau singuri în cameră astfel că atunci când a venit bunica să-i cheme la masă, cei doi erau cuprinşi de flăcări.

„I-am găsit arzând în pat, luase şi pătura foc, sărise jar cred că deschiseseră uşa la sobă. E şi operat de inimă. Eu eram la bucătărie să pregătesc mâncarea pentru copii. Douăzeci de minute, nu dură mult şi imediat cum m-am dus am văzut flacăra”, a spus cu lacrimi în ochi Lenuţa Boruja, bunica celor doi copii. 

Cei doi micuţi locuiesc în Salcia cu tatăl şi bunica lor fiindcă mama i-a părăsit cu ceva timp în urmă.

Cel mai grav este băiatul în vârstă de 3 ani, care are arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.

„Am adus un copil în vârstă de 3 ani, ars pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului cu arsuri de gradul II, III şi IV. Starea lui este gravă cu evoluţie posibil urâtă”, a spus medicul Minodora Popescu de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.

Cel mai probabil cei doi copiii vor fi duşi cu elicopterul la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite