Dunărea la Cazane şi legenda grotei săpată de apele fluviului

Peştera Veterani FOTO Corina Macavei

Pe teritoriul judeţului Mehedinţi, Dunărea are un curs de 182 km lungime începând de la vărsarea pârâului Poloşeva în vest până la Drincea în sudul judeţului.

Cu siguranţă cel mai spectaculos sector al Dunării este cel al Cazanelor Mari şi Cazanelor Mici. Se presupune că Defileul "Porţile de Fier" provine dintr-o veche strâmtoare marină, care făcea legătura între Lacul Panonic, din Vest, şi Lacul Pontic, ce ocupa actualul spaţiu al Câmpiei Române. Cu timpul, apele fluviului au săpat în şisturile cristaline, granite şi calcare cel mai spectaculos defileu european. Conform unei alte ipoteze, defileul s-ar fi format prin captarea de către un râu, ce curgea spre Lacul Pontic, a unei Dunări vechi, ce curgea spre Lacul Panonic.

Peştera Veterani – odinioară sanctuar al lui Zamolxis

Un loc cu totul magnific din Defileul Dunării îl întâlneşti după confluenţa cu pârâul Plavişeviţa, unde bătrânul fluviu intră în cel de-al treilea sector de îngustare, Cazanele Mari, flancat de abrupturile calcaroase ale Ciucărului Mare (316 m) şi ale vecinului său sârbesc, Veliki Strbac (768 m). Pereţii Cazanelor Mari au înălţimi de peste 200 m, iar lăţimea medie a albiei este de 150 m. În pereţii Ciucărului Mare se deschid mai multe guri de peşteră, dintre care două sunt mai importante, Gura Ponicovei şi Veterani. La peştera Veterani nu poţi ajunge decât pe apă. Cunoscută şi sub numele de „Peştera lui Veterani“, „Peştera din Pînza Curii“ sau „Peştera Piscabara”, grota, situată la o înălţime de circa 70 de metri deasupra apei, cu o lungime totală de 173 de metri şi o lăţime de 40 de metri, are o istorie încărcată de evenimente, ale căror începuturi se pierd în negura mileniilor.

Peştera Veterani îşi are originea numelui după numele lui Veterani, cel care a fost aghiotantul lui Ianovici, comandantul armatei austriece cantonate la Caransebeş şi care a refortificat peştera la sfârşitul sec. al XVII-lea.

Şi pentru a oferi un plus de credibilitate faptului că şi astăzi, Peştera Veterani este un izvor nesecat de istorii şi legende, pe zidurile acesteia stă scris cu litere roşii, cuvântul „KAROL – 1992”. Când apele Dunării sunt scăzute, la intrarea în cazanele Mici, se pot vedea resturile unui autoturism. Este autoturismul lui KAROL. În 1992 a săpat în peşteră pentru a descoperi comori, iar în 1994, când a revenit pentru acelaşi lucru, din cauze rămase încă necunoscute, autoturismul acestuia a plonjat în apele fluviului, Karol, un român stabilit de peste 20 de ani în Australia, pierzându-şi viaţa pe loc.

Chiar la intrare, în partea dreaptă, se vede urma căutătorilor de comori. Legendele locului spun că prin spărtura din peretele peşterii, dimineaţa, intră o rază de soare ce cădea exact pe altarul pe care dacii sacrificau păsările pe care le ofereau ca ofrandă zeilor. Povestea pare să fie confirmată de cantitatea mare de oase de păsări, găsite de arheologi în interior. Romanii, impresionaţi de această istorie străveche, dar şi pentru că grota oferea un foarte bun loc de supraveghere a navigaţiei pe fluviu, au ridicat în interior nişte ziduri, i-au mai făcut câteva întărituri şi au transformat-o într-o mică cetate, pe care au botezat-o „Peth”.

În anul 1.400, imperiul austriac ridică aici o fortăreaţă. În 1692, fortăreaţa este condusă de generalul austriac de origine italiană, FRIEDRICO VETERANI. La sfârşitul secolului XVII-lea, Imperiul Austriac ridică peste ruinele fortăreţei romane ziduri groase de 2 m şi înalte de 4 m, construind un avanpost militar fortificat. Grota putea adăposti maxim 250 de soldaţi şi era folosită ca refugiu în urma atacurilor turceşti din acea perioadă.  Fântâna din centrul grotei a fost construită de prizonierii turci. Peştera a fost şi adăpostul  haiducilor, în timpul celor două războaie mondiale, grota era folosită ca adăpost pentru muniţie şi hrană.

În Peştera Veterani s-au identificat resturi fosile de Ursus spelaeus şi hiena de peşteră, un fragment de ceramică veche şi fosile ale unor specii endemice. Peştera Veterani, a fost locuită cu peste 4.000 de ani în urmă. Omul primitiv a folosit-o pentru adăpost, dacii pentru a se închina lui Zamolxis, turcii şi austriecii în scopuri militare, iar astăzi, peştera este folosită de puţinii turişti pentru suvenirurile rare, iar de alţii, pentru a căuta legendarele comori ale Mariei Tereza sau ale ţarului sârb Obrenovici. Interiorul peşterii rămâne însă şi astăzi un izvor de legende, istorii şi trăiri unice.