Fiul viceprimarului din Dubova este dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul viceprimarului comunei mehedinţene Dubova a fost dat dispărut la Poliţie, după ce este de negăsit de mai bine de o săptămână, ultima dată fiind văzut de un prieten, în data de 9 decembrie, în Bucureşti.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani a terminat de curând Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara  şi locuia în Bucureşti, acolo unde se angajase de curând la o firmă multinaţională de transport, iar miercuri, 11 decembrie, tatăl său a fost anunţat că nu a mai mers la serviciu.
Clipe de coşmar trăieşte viceprimarul comunei Dubova. Fiul său, Iosif Emanuel Flaşca, este de negăsit de mai bine de o săptămână. Tatăl său a declarat că ultima dată l-a văzut, la Eibenthal, acolo unde locuiesc, duminică, 8 decembrie, după care băiatul a plecat la Bucureşti. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el. Tatăl tânărului a fost anunţat de reprezentanţii firmei din Bucureşti, la care lucrează fiul său, că acesta nu s-a mai prezentat la lucru. De atunci, părinţii au dat telefoane la toate rudele şi prietenii, dar nimeni nu pare să ştie nimic despre el. Au mers în capitală, la locuinţa băiatului, unde i-au găsit toate lucrurile, mai puţin actele şi telefonul mobil.

Tânărul a fost dat dispărut la Poliţia Capitalei

“Îl căutăm în continuare. Il caută şi poliţiştii intens. Nu ştim dacă a plecat din ţară. L-am văzut ultima dată duminică, când a fost acasă la noi, după care a plecat la Bucureşti. Nu mai lipseşte niciun prieten, este singurul care lipseşte şi a fost ultima dată luni seara, la ora 19 la un prieten. Sunt în Bucureşti, să mai trec pe la spitale, să vedem. Nu s-au găsit nici telefonul mobil şi nici actele. Telefonul este închis.”, a declarat Emil Flaşca, viceprimarul din Dubova.
Poliţiştii şi familia nu exclus varianta ca tânărul să fi fost jefuit, să fi ajuns la unul dintre spitalele din Capitală şi să nu fi fost identificat de către personalul medical.
Părinţii susţin că băiatul lor nu avea probleme de sănătate şi nu îşi explică dispariţia, mai ales că din punct de vedere profesional îi mergea bine în Capitală.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite