Măsuri de ordine pentru partida Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Jandarmeria Mehedinţi
FOTO Jandarmeria Mehedinţi

Stadionul Municipal Drobeta-Turnu Severin găzduieşte astăzi, 4 noiembrie a.c.,  partida de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova - Dinamo Bucureşti, începând cu orele  20.30.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30, prin porţile de acces 1-10, pe bază de bilete.

Ordinea este asigurată de efective din cadrul  Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Drobeta” al judeţului Mehedinţi.

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată şi imediată a stadionului, până la perimetrul zonei delimitate de porţile de acces în arena sportivă, prin organizarea barajelor de filtrare, patrule de ordine publică, în scopul prevenirii săvârşirii de fapte antisociale.

Intrarea în stadion, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se va realiza de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite