Ministrul Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu românii din Timoc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întâlnire cu românii din Valea Timocului
Întâlnire cu românii din Valea Timocului

Ministrul delegat pentru românii de peste hotare – Angel Tîlvăr a vizitat, la sfârşitul acestei săptămâni, Zajecear şi Negotin, două oraşe considerate nuclee importante ale românilor din Valea Timocului.

La Zajecear, demnitarul român s-a întâlnit cu liderii asociaţiilor româneşti din Valea Timocului, iar la Negotin a fost oganizată o întâlnire cu feţele bisericeşti din cadrul Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis, aflate în subordinea părintelui protopop Boian Alexandrovici. Ministrul Tîlvăr a spus că s-a simţit onorat de întâlnirea cu românii de aici şi că au fost momente emoţionante. Au fost abordate probleme legate de respectarea drepturilor minorităţii româneşti, învăţământul în limba maternă şi facilitarea accesului la proiectele Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) destinate românilor de pretutindeni.

Prima întâlnire a ministrului delegat Angel Tîlvăr a avut loc la Casa Românească din Zajecear cu lideri ai comunităţii româneşti. Printre aceştia s-au numărat: Tihan Matasarevici – preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Românilor „Dunărea” din Kladovo, Alexander Savici – vicepreşedintele Asociaţiei Renaşterea Românilor din Serbia de la Boljevac, Dragan Demici – lider al comunităţii din Petrovac, Jiva Lazić şi Jiva Momirović – lideri ai comunităţii româneşti din zona Veliko Gradişte, Alexander Najdanovici, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni din Craiova, Biljana Bugarinovici – vicepreşedinte al Iniţiativa Românilor din Serbia.

A fost o discuţie despre problemele mari şi sensibile ale comunităţii româneşti, printre care învăţământul în limba maternă, mediul asociativ, accesarea mai facilă a proiectelor puse la dispoziţie de DPRRP. Îmbunătăţirea condiţiilor de studiere a limbii române, încurajarea copiilor de a învăţa şi a folosi limba română, angajarea cadrelor didactice şi încurajarea lor de a se specializa pentru a putea preda limba, cultura şi civilizaţia română, angrenarea mediului asociativ şi la încurajarea mass-media, astfel încât comunităţile de români de aici să aibă sentimentul apartenenţei la valorile româneşti şi să se simtă cât mai apropiate de ţară, au fost cele mai interesante dintre subiectele abordate de ministrul Angel Tîlvăr la discuţiile cu liderii comunităţii româneşti din Valea Timocului.

La Negotin, vizita ministrului delegat pentru românii de peste hotare a vizat o întâlnire cu părintele Bojan Alexandrovici şi preoţii misionari care îl ajută în cadrul Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis. De asemenea, aici au mai fost prezenţi şi alţi câţiva lideri ai comunităţii româneşti. Este vorba despre directorul Comitetului pentru Drepturile Omului Negotin – Duşan Pîrvulovici, preşedintele Partia Neamului Rumânesc (Vlaşka Narodna Stranka) – Predrag Balaşevici, preşedintele Asociaţiei Românilor – Vlahilor „Ariadnae Filum” – Zavişa Jurj, reprezentantul PNR din Kladovo – Dragişa Costantinovici, Jasmina şi Ivica Glişici – reprezentanţi ai Asociaţiei părinţilor care vor limba română pentru copiii lor „Sandu Timoc”.

Ministrul delegat pentru românii de peste hotare Angel Tîlvăr a venit însoţit de directorul general al DPRRP – Alina Hagima şi consilierul din cadrul DPRRP - Radu Cosma.

„Nu este un demers uşor, dar este un demers onorant să ţii legătura cu cei care, chiar dacă nu locuiesc în interiorul graniţelor României sunt la fel de buni români, la fel de iubitori de tradiţie, cultură, civilizaţie şi credinţă românească”, a spus ministrul Angel Tîlvăr românilor veniţi la întâlnirea de la Casa Românească din Zajecear.

De asemenea, demnitarul român a mai subliniat: „Ştiu că sunt şi dificultăţi, de aceea am decis ca prima vizită în calitatea mea de ministru delegat să o fac aici şi cred că am avut o idee bună. M-am întâlnit la Belgrad cu oficialităţi din domeniul educaţiei, administraţiei şi drepturilor minorităţilor, pentru că am vrut să semnalăm programele punctuale cu care ne confruntăm, dificultăţile pe care le întâmpinăm aici”.

Ministrul delegat pentru românii de peste hotare le-a mai explicat celor prezenţi că le apreciază interesul major pentru proiectele finanţate de DPRRP, de aceea în acest an va fi organizată şi o a doua sesiune de finanţare.

Citeşte şi:

Povestea lui Tihan Matasarevici, bărbatul care luptă pentru drepturile românilor din Serbia
 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite