Patru români au furat ceasuri de lux din Finlanda de peste 100.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Bani.md
FOTO Bani.md

Un grup de români a fost arestat în Finlanda, iar un alt membru al grupării a fost reţinut în Drobeta Turnu Severin, după ce au dat o spargere într-un magazin de lux, pagubele ridicându-se la 129.500 euro.

Poliţiştii mehedinţeni au efectuat marţi, 10 decembrie, patru percheziţii domiciliare în colaborare cu poliţiştii finlandezi la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.

Din probatoriul administrat s-a stabilit că în data de 11.09.2019, patru bărbaţi de 28 de ani, 34 de ani, 38 de ani respectiv 39 de ani din Drobeta Turnu-Severin, Malovăţ şi Izvoru Bârzii au furat dintr-un magazin de lux de pe teritoriul Finlandei mai multe ceasuri de lux.

Prejudiciul este estimat la 129.500 euro. Oamenii legii nu au mai găsit nici un ceas la domiciliul bărbaţilor acuzaţi de furt, aceştia reuşind să le vândă rapid pe piaţa neagră.

Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi de autorităţile judiciare finlandeze, iar bărbatul de 28 de ani a fost reţinut de poliţiştii mehedinţeni pentru 24 de ore în baza mandatului de arestare european.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite