Peste 120 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CS Severin - FC CFR Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 120 de jandarmi  din cadrul Jandarmeriei Mehedinţi şi  Grupării  de Jandarmi  Mobile ,,Fraţii Buzeşti" Craiova vor asigura măsurile de securitate şi protecţie a participanţilor la partida de fotbal dintre echipele CS  Severin -  FC CFR Cluj, ce se va disputa astăzi pe Stadionul Municipal, începând cu ora 19.00.

Organizatorii au pus în vânzare  pentru această competiţie 5500  bilete, meciul fiind  catalogat cu grad mediu de risc. Accesul publicului spectator este permis  începând cu ora 17.30 şi se face pe la Tribuna Oficială, porţile de acces 1,2,3,4,5,6 . Copiii sub 14 ani au intrarea gratuită accesul lor fiind permis la Tribuna 1B, Peluza Sud şi Tribuna a II-a.

Jandarmii le reamintesc spectatorilor că pe timpul desfăşurării meciului, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive. De asemenea în incinta arenei sportive, este interzis accesul persoanelor care se află în stare de ebrietate, sau care se află sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, cuţite, pumnale, ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere sau  lovire.

Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. Spectatorilor le este interzis să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor, să arunce asupra celorlalţi spectatori, oficiali sau jucători a precum şi în direcţia suprafeţei de joc  cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive care murdăresc, să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite