Preotul Alexandru Stănciulescu Bârda: „Rugăciunea înseamnă vorbirea cu Dumnezeu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda
Preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda

Un mare iubitor al neamului său, doctor în teologie şi scriitor, Alexandru Stănciulescu-Bârda este un important paremiolog, prin tot ceea ce face dovedindu-se o personalitate enciclopedică. Este autorul a peste 30 de cărţi, a peste 1.500 de articole şi studii publicate în diverse ziare şi reviste din ţară şi străinătate.

Pentru credinţa şi sârguinţa cu care păstoreşte din 1979 Parohia Malovăţ  (judeţul Mehedinţi) este iubit de întreaga comunitate.

“Nu mă consider preot mai cu har decât ceilalţi preoţi sau sfânt. Nu noi stabilim gradul de sfinţenie al cuiva, ci Dumnezeu este cel care ne cântăreşte. Noi trebuie să ne facem datoria noastră. Toţi preoţii primesc har la taina preoţiei atunci când sunt hirotoniţi. Că unul lucrează mai mult sau altul mai puţin este treaba fiecăruia, meritul sau lipsa fiecăruia dintre noi. Nu ştiu dacă am făcut mai mult decât trebuia. Preoţia nu este o meserie, preoţia este o misiune şi ca misiune nu este niciodată prea mult ceea ce faci. Întotdeauna trebuie să ai conştiinţa că nu ai făcut totul, că mai este ceva de făcut”, spune cu modestie despre sine preotul Stănciulescu Bârda.

Mare iubitor de cultură, Al. Stănciulescu Bârda a pus bazele editurii Parohia Malovăţ, sub titulatura căreia au fost publicate de-a lungul anilor peste 250 de titluri de cărţi, unele chiar în zeci de mii de exemplare. Cărţile au ajuns în casele creştinilor din toata ţara, cât şi în străinătate până în Australia.

„Cine sunt eu ca scriitor, de unde vin şi unde mă duc? Sunt un simplu ţăran cu ochelari, un „traistă-n băţ şi un scârţa scârţa pe hârtie!“ Sunt călător de când mă ştiu pe drumurile vieţii. Vin din raiul copilăriei şi mă îndrept, tot mai ostenit şi împovărat, spre poarta aceea mirifică, prin care voi trece pe tărâmul celălalt, în lumea de vis şi de dor a tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. Înainte este doar un hăţiş plin de mărăcini, în urmă vreau să las măcar o potecă, dacă nu voi putea mai mult!” (Al. Stănciulescu Bârda - Scrisoare Pastorală).

Scrisoare pastorală, o publicaţie bilunară

De 11 ani încoace, la aceeaşi editură apare  şi o publicaţie bilunară care se numeşte “Scrisoare pastorală” şi care este oferită gratuit credincioşilor din parohie şi nu numai.  Scrisoarea pastorală conţine  cuvinte de învăţătură,  atitudini la anumite aspecte din viaţa comunităţii locale ori de interes naţional,  ştiri din viaţa parohiei, programul parohiei şi  multe alte lucruri care îi interesează pe oameni.

“Ne-a prins foarte bine această publicaţie fiindcă ne simţim ca într-o familie, poate şi datorită ei. Preotul nu mai este un străin, preotul este un om care se deschide sufleteşte faţă de oamenii lui care analizează problemele care-i frământă pe toţi şi dă glas doleanţelor şi problemelor cetăţenilor. Am reuşit cu această publicaţie să determinăm autorităţile locale, de exemplu, să construiască un dispensar, cel vechi era pe cale de a se prăbuşi. Această scrisoare pastorală o trimitem la câteva sute de prieteni ai parohiei din afara parohiei atât prin poştă cât mai ales pe internet”, spune preotul.

“Zâmbete. – Un ateu se chinuise toată viaţa să demonstreze că nu există Dumnezeu. Făcea asta prin conferinţe, articole, emisiuni, discuţii etc. Într-o zi, aflându-se undeva într-o pustie singur, a văzut că spre el gonea un leu. A pornit şi el la fugă, cât îl ţineau puterile. Fugea şi striga: ,,-Doamneeee! Doamneee!” Deodată, tocmai când leul era gata-gata să pună laba pe el, s-a auzit un glas puternic. Totul s-a oprit ca prin minune: omul, leul, parcă şi timpul. Glasul a zis: ,,- Toată viaţa M-ai dispreţuit şi ai încercat pe ceilalţi să-i convingi că nu exist. Acum, fiindcă eşti în pericol, Mă chemi în ajutor?” Ateul, recăpătându-şi mândria, a zis: ,,- Nu, Doamne, nu Te-am chemat în ajutor! Voiam doar să creştinezi dobitocul acesta!” În acel moment, leul, ridicat în două picioare, şi-a aşezat labele din faţă pe piept şi, cu glas omenesc, cuviincios, a zis: ,,Binecuvântează-mi, Doamne, bucatele acestea, ca să-mi satur pântecele cu ele, amin!” Îndată a început să mănânce din atev” (Fragment din Scrisoarea pastorală nr. 245 publicată în ianuarie 2013)

Alături de nevoiaşi

Preotul a fost întotdeauna alături de cei aflaţi la necaz, iar ajutoarele Parohiei s-au îndreptat spre familiile nevoiaşe ori de câte ori a fost nevoie. În plus, credincioşii care participă duminica la slujbă pleacă acasă cu trei pâine, iar cei mici primesc dulciuri. În felul acesta, preotul a reînviat un vechi obicei al creştinismului, al agapelor.

„În plan misionar am reuşit şi înainte de 1989, dar în special după 1989 ca să dăm ajutoare băneşti unor familii cu dificultăţi atât de Crăciun cât şi de Paşti. De fiecare dată în timpul anului când au avut câte un eveniment nefericit şi erau familii sărace care nu puteau să suporte fie o boală, fie o înmormântare, parohia a fost prezentă în permanenţă alături de aceşti oameni nevoiaşi. De fapt parohia reprezintă comunitatea. Am reuşit de asemenea, să dăm la fiecare slujbă câte trei pâini tuturor celor participanţi cât şi unor bătrâni şi bolnavi din sat cu posibilităţi reduse. Anul trecut, spre exemplu, fără câteva pâini nu am donat 10.000, ceea ce consider eu că a însemnat ceva. Este un semn de atenţie, de respect, de dragoste în spiritul tradiţiei creştine. În primele veacuri aşa se obişnuia, după fiecare sfântă liturghie avea loc o agapă. Cei mai înstăriţi aduceau ce puteau şi făceau cu toţii o masă comună, era aşa numită agapă. La copiii care vin le dăm dulciuri, în special ciocolată. Încercăm în fiecare an să dăm manuale de religie gratuit la copiii din şcolile din comuna Malovăţ”, spune preotul de la Malovăţ.

Nu se percep taxe pentru serviciile de cult

În parohia de la Malovăţ nu se percep taxe pentru serviciile de cult, iar pentru fiecare ban donat bisericii se taie chitanţă . „Este şi acesta un aspect care a contribuit la strângerea legăturilor între credincioşi şi preot în sensul că de când sunt preot nu am perceput taxă pentru servicii. La noi serviciile sunt gratuite indiferent dacă familia sau persoana respectivă a contribuit cu ceva la susţinerea parohiei. Taxa de cult este la aprecierea credincioşilor, dacă cineva vrea dă atâta cât vrea şi contribuţia poate să însemne şi un leu. Indiferent dacă dă ceva sau nu dă preotul este la dispoziţia familiei respective 365 de zile pe an, 24 de ore pe zi fără ca să-i reproşeze, fără ca să-i impună vreo taxă suplimentară. Libertatea aceasta pe care i-o dai omului înseamnă enorm. Cei care nu dau – şi aceştia sunt în jur de 7-8 la sută – nu sunt împotriva parohiei ci pur şi simplu trec printr-o perioadă dificilă. Atunci când oamenii văd că se face ceva, că pentru fiecare leu se dă chitanţă, asta contează foarte mult, îi măreşte încrederea, este convins că banul pe care el l-a dat nu merge în buzunarul preotului, ci este folosit aşa cum trebuie. Dacă omul se simte respectat şi tratat ca de la egal la egal l-ai câştigat pentru totdeauna. Când îl priveşti de sus şi îl jigneşti şi îl repezi l-ai pierdut”, mai spune preotul.

Bătrâni abandonaţi de copii

Oamenii îşi deschid inima în faţa preotului aşa cum nu o fac în nici o altă împrejurare pentru a li se semăna cuvântul adevărului, al speranţei vieţii veşnice, al vindecării prin iertare. Trist este că tot mai des, bătrânii se plâng preotului că sunt abandonaţi de copii, dar şi mai rău că sunt trataţi cu brutalitate de aceştia: „Foarte mulţi, în special bătrâni se plâng de nerecunoştinţa copiilor lor. Sunt bătrâni părăsiţi, sunt părinţi persecutaţi. Mamă care şade în casă cu copilul ei plânge şi spune că nu-i permite fiul ca să ia din lemnele pe care el le-a adus şi dacă vrea să-şi facă focul să adune de prin şanţuri lemne. Şi copilul taie porc şi mama nu are voie să ia din carnea copilului şi tocmai ea găteşte. Avem şi asemenea monştri, avem şi asemenea situaţii, oameni care nu ştiu nici de frică de Dumnezeu, nici de respect, nici de bună cuviinţă. Avem încă multe situaţii de genul acesta”.

„Fiecare păcat este ca o bucată de mizerie”

„Rugăciunea înseamnă vorbirea cu Dumnezeu, cu cât te rogi mai des cu atât vorbeşti mai des cu Dumnezeu. Oamenii care nu vorbesc între ei sunt certaţi, cei care nu se roagă sunt în duşmănie cu Dumnezeu. Cu cât te rogi mai des, îi spui necazurile tale. Am găsit plângând de Crăciun un bărbat în toată firea, pensionar, Trecuseră sărbătorile şi unica fiică nu i-a dat nici măcar un telefon ca să-i spună “La Mulţi Ani, tată!”. Ei, aşa este omul care nu îşi face rugăciunea, care nu merge la biserică, care nu se spovedeşte şi nu se împărtăşeşte. Fiecare păcat este ca o bucată de mizerie, care se pune pe o haină, pe o cămaşă. Imaginaţi-vă că fiecare dintere noi când venim pe lume, venim cu nişte hăinuţe curate. Dumnezeu nu ne trimite aşa în lume plini de mizerie, ci cu hăinuţele curate. Fiecare păcat pe care îl facem se aşează pe aceste hăinuţe. Avem posibilitatea să le spălăm prin taina sfintei spovedanii. Dar gândiţi-vă că o cămaşă o porţi o zi, două, trei, o săptămână, dar trebuie să o schimbă, să o speli. Dar cămaşa asta a sufletului dacă nu te spovedeşti niciodată, gândiţi-vă cum va arăta la 70, 80, 90 de ani la un om care nu se spovedeşte şi se va duce cu ea înaintea lui Dumnezeu atunci când îl cheamă. Nu se ştie dacă mai are timp în momentul plecării să-şi mai spele cămaşa. Va putea să motiveze înaintea lui Dumnezeu că nu a avut timp în 80 de ani, că nu a avut timp câteva minute? Nu, nu are motiv, indiferent ce pretexte ar aduce. Ei bine, majoritatea înţeleg acest lucru, am sute de oameni care vin la spovedit, la împărtăşit”, mai spune preotul Alexandru Stănciulescu Bârda.


 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite