Preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi: „Spitalele judeţene din România sunt măcinate din 90 şi până în prezent  de un cancer”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi, dr. Cristian Jianu FOTO Corina Macavei
Preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi, dr. Cristian Jianu FOTO Corina Macavei

Membrii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă de avertisment luni, între orele 8:00 şi 10:00, pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări, a anunţat sâmbătă prim-vicepreşedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, după întâlnirea cu conducerea Ministerului Sănătăţii pe tema contractului colectiv de muncă.

Membrii federaţiei au trimis notificări către toate spitale şi policlinicile. Spitalele vor funcţiona la o treime din capacitate, în policlinici activitatea va fi sistată în intervalul 08.00-10.00. Se atrage astfel atenţia auspra revendicărilor: creşterea veniturilor, un nou statut pentru spitale, deblocarea posturilor. Este prima grevă din calendarul amplelor acţiuni de protest. La 28 noiembrie va fi decretată grevă generală pe perioadă nedeterminată.

„Spitalele din România suferă din cauza unor vicii de sistem, care sunt subfinanţare cronică, cheltuieli inutile făcute de manageri, politică proastă de personal, un sistem de asigurări de sănătate care plăteşte spitale nu pe realizări, le plăteşte pe un plan dinainte stabilit şi o birocraţie excesivă a sistemului. Evident că aceste vicii sunt mult mai multe, boala este mult mai profundă şi spitalele judeţene din România sunt măcinate din 90 şi până în prezent  de un cancer, care indiferent ce zic unii sau alţii poate să ne distrugă poate unul din ultimele sisteme care au mai rămas coerente în România, sistemul de sănătate publică”, spune dr. Cristian Jianu, preşedintele Colegiului Medicilor din Mehedinţi.

Reputatul cardiolog Cristian Jianu este de părere că serviciile spitalelor judeţene ar trebui standardizate, astfel încât pacienţii să beneficieze de aceleaşi servicii indiferent de localitatea unde se găseşte acea unitate spitalicească. 

„Nu este normal ca de ani de zile să pregătim doctori pentru Occident şi nu pentru România. Nu este normal ca unor tineri să nu le oferim un viitor, un orizont profesional. Nu este normal ca în spital când vii cu o urgenţă şi ai o problemă de sănătate să nu ţii se rezolve din variate motive. Practic cele 40 de spitale judeţene pentru că atâtea sunt în toată România asta nu sunt un capăt de ţară. Ele ar trebui luate toate şi ajutate într-un efort de standardizare a serviciilor. Adică, dacă mă îmbolnăvesc la Timişoara, mă îmbolnăvesc la Turnu Severin, dacă intru într-un spital judeţean de urgenţă trebuie să am acelaşi tip de servicii. Ceea ce înseamnă că eu am dreptul ca asigurat la universalitatea serviciilor, indiferent unde m-am născut eu nu trebuie să fiu pedepsit pentru că m-am născut în locul acela, eu trebuie să am aceleaşi servicii. Toate acestea consituie nişte motive serioase pentru ca sistemul sanitar să intre în grevă”, mai spune preşedintele Colegiului Medicilor Mehedinţi.

Citiţi şi:

Spitalul Judeţean Mehedinţi, sărac şi cu datorii. Medicii nu au aparatură medicală, dar au în schimb „plan de internări”

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite