Replica conducerii Hidroelectrica Serv la acuzaţiile aduse de sindicalistul de la Porţile de Fier I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroagregatele de la Porţile de Fier I
Hidroagregatele de la Porţile de Fier I

Într-un comunicat de presă, Hidroelectrica Serv SA precizează faptul că administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, nu ar fi în conflict de interese. Replica conducerii societăţii vine după ce marţi, liderul de sindicat de la Porţile de Fier a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că va face plângere penală împotriva lui Borza pentru conflict de interese.

Încă de la data înfiinţării societăţii prin fuziunea prin contopire a celor opt „HIDROSERV”, filiale ale societăţii HIDROELECTRICA SA, la 5 august 2013, executivul societăţii Hidroelectrica-Serv SA, a luat măsuri pentru reducerea constantă a pierderilor şi pentru restabilirea echilibrului bugetar al acesteia, „grav deteriorat ca urmare a datoriilor acumulate de către toate societăţile în perioada 2010-2012 şi preluate prin fuziunea prin contopire”, se arată într-un comunicat de presă.

Cât priveşte declaraţiile liderului de sindicat de la Porţile de Fier I cum că Remus Borza ar fi în conflict de interese, Hidroelectrica Serv spune că acestea „nu au o bază reală”.

„Acuzaţiile privind conflictul de interese, nu au o bază reală atât timp cât, conform dispoziţiilor legale în vigoare, managementul companiei a depus la ANI, în termenul prevăzut de lege declaratiile de avere si de interese, iar instituţia menţionată nu a formulat o astfel de rezoluţie”, se mai specifică în comunicat.

De asemenea, acuzaţiile privind existenţa unor intenţii de divizare a societăţii recent înfiinţate in trei societăţi comerciale, sunt „nefondate, mai mult acestea contravin chiar măsurilor de reorganizare asumate de acţionarul unic in anul 2013 când s-a înfiinţat societatea HIDROELECTRICA-SERV”.

„Intenţia lui Remus Borza este aceea de a divide Hidroelectrica Serv nou-înfiinţată în trei societăţi comerciale şi se poate observa intenţia asta din faptul că zona de sud, reprezentată de Hidroserv Porţile de Fier, Slatina şi Râmnicu Vâlcea, a fost cea mai afectată din punct de vedere al reducerii numărului de salariaţi şi al pierderilor acumulate”, a declarat marţi, la Turnu Severin, liderul de sindicat Cristinel Popescu.

Citiţi şi:

Liderul de sindicat de la Porţile de Fier I îl va denunţa la DNA pe Remus Borza pentru conflict de interese

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite