Revolta lui Ştefan Odobleja, părintele nerecunoscut al ciberneticii: „Truda mea de-o viaţă este pusă la stâlpul infamiei şi scuipată de tot felul de nătărăi“

În arhiva personală, fiul savantului Ştefan Odobleja, părintele ciberneticii, deţine printre altele şi un material în care scriitorul severinean Valeriu Armeanu povesteşte cum a reuşit să-l convingă pe Ştefan Odobleja să vorbească în premieră despre celebra sa carte. Interviul lui Valeriu Armeanu, apărut în revista „Tribuna” din 1973, a marcat ieşirea din anonimat a unei opere, care între timp a devenit celebră.

„Povestea unui interviu”, aşa se cheamă materialul semnat de scriitorul Valeriu Armeanu, care se află în posesia lui Ştefan Odobleja jr., fiul savantului Ştefan Odobleja.

„Am dat zilele acestea de material, semnat de domnul Armeanu, care a avut un rol important în lansarea lui Ştefan Odobleja pe plan naţional. Când tata a prezentat cartea sa, <<Psihologia consonantistă>> în cadrul unui cenaclu literar, domnul Armeanu a crezut în ideile lui, deşi mulţi nu-l credeau”, a spus Ştefan Odobleja jr.

Valeriu Armeanu povesteşte că l-a cunoscut pe distinsul om de ştiinţă în cadrul cenaclului literar „Danubius” din Drobeta-Turnu Severin, unde savantul a fost invitat să vorbească despre cartea sa, „Psihologia consonantistă”.

„La un moment dat, discuţiile au căpătat o cu totul altă cale, trezindu-mi curiozitatea. Ne mărturisea cum că întâlnise în <<Cibernetica>> lui N. Wiener foarte multe idei, preluate în spirit şi mai puţin în literă, din <<Psihologia consonantistă>>. Înainte de a se risipi fiecare pe la casele noastre, i-am spus că intenţionez să facem un interviu. M-a refuzat. După câteva zile l-am întâlnit, din nou l-am abordat, i-am spus că se vorbeşte prin oraş că nu ar fi adevărat ce susţine cu plagiatul”,

scrie Valeriu Armeanu.

Cibernetica s-a născut în România

Deşi Norbert Wiener este cel creditat pentru invenţia ciberneticii, în realitate românul Ştefan Odobleja este omul care a pus bazele acestui domeniu cu 10 ani înainte.  „Psychologie Consonantiste” a apărut la Editura pariziană „Librairie Maloinein” în 1938, dar din cauza accelerării încordării internaţionale europene şi izbucnirii războiului, Editura nu a mai apucat să se ocupe de difuzare. Odobleja a reuşit să expedieze circa 20 de exemplare la bibliotecile universitare şi medicale din lume şi 20 de exemplare la o serie de specialişti străini. Lui Bainbridg, Odobleja i-a trimis cinci exemplare, iar medicul american l-a asigurat că le va plasa în cele mai indicate locuri. Lucrarea monumentală a savantului român a fost prezentată în „Psychological Abstracts” din ianuarie 1941, sub semnătura lui S. M. Strong, dar în general a avut foarte puţine recenzii şi a fost practic ignorată multă vreme.

Ştefan Odobleja şi-a continuat cecetările mai ales în direcţia elaborării unei logici din care au rămas îm stadiu de manuscris zeci de mii de pagini. În 1948, la trei ani de la sfârşitul războiului, la Paris este publicată lucrarea “Cibernetică: Controlul şi comunicarea în animal şi maşină”, de către  filosoful şi matematicianul Norbert Wiener. Practic, lucrarea lui Wiener a reluat ideile lui Odobleja, dar a avut un succes considerabil mai mare, obţinându-i titlul de „părinte al ciberneticii”. Începând din anul 1972, când a citit autobiografia lui Norbert Wiener, Ştefan Odobleja s-a consacrat demonstrării ideii că originea ciberneticii se află în psihologie şi că „cibernetica s-a născut în România în anul 1938” prin lucrarea sa „Psychologie Consonantiste”. În acest sens, pentru a-şi marca parternitatea, el a publicat o lucrare specială, care a apărut în chiar anul morţii sale: „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, cu o substanţială prefaţă a lui Mihai Golu.

Materialul care se află în arhiva fiului savantului român FOTO Alexandra Georgescu

„Eu m-am împăcat cu soarta şi cu lumea”

“Cui crezi că ar mai folosi acest adevăr, şi mai ales, cui ar mai conveni? Chiar la noi în ţară sunt foarte mulţi ai lui N. Wiener. Mi i-aş face duşmani pe toţi. La ce bun? Eu m-am împăcat cu soarta şi cu lumea. Ce să fac dacă aşa mi-a fost dat? Eu am studiat principiile ciberneticii într-o cameră, finanţat de greutăţi şi de griji, Wiener a studiat în laboratoare, finanţat de Rockefeller şi împrejmuit de tot felul de colaboratori pe care i-a plătit bine. Sigur că dreptatea va fi de partea celui mai tare. Te rog foarte mult, lasă-mă să rămân un anonim (...) Crezi că mi-a fost uşor când am văzut că truda mea de-o viaţă este pusă la stâlpul infamiei şi scuipată de tot felul de nătărăi, care nu ştiau bine nici tabla înmulţirii”, i-a spus savantul scriitorului Valeriu Armeanu.

Totuşi după aproximativ trei săptămâni, omul de ştiinţă a fost de acord să vorbească într-un interviu despre opera sa.

„După ce pusesem pe două coloane citatele <<Cibernetică>> şi <<Psihologia consonantistă>>, abia atunci am avut revelaţia unui mare savant. Odată scris şi bătut la maşină, am convenit cu redactorul şef al revistei <<Tribuna>>, scriitorul D.R. Popescu să-l trimit respectivei publicaţii pentru a fi găzduit într-unul din numerele sale. S-a publicat abia după câteva luni. Aşa se face că am aşteptat până în vară, când într-o zi de vineri, ducându-mă la chioşcul de ziare din colţ, nu  mică mi-a fost bucuria, răsfoind revista clujeană care din acea zi avea să pună în circulaţie numele unui mare om de ştiinţă pe care l-a dat universalităţii un sat mic din Oltenia, Ştefan Odobleja”, mai spune Valeriu Armeanu Susţinut de „Flacăra”

A urmat apoi o veritabilă campanie de presă susţinută de redactorii revistei „Flacăra”, prin mijlocirea acestora, începând cu primăvara lui 1974, dr. Ştefan Odobleja ajungând să cucerească interesul specialiştilor din România, care au început să studieze şi să revendice prioritatea ei absolută în domeniul ciberneticii. „Ce ar fi să recunoaştem deschis că fără dăruirea, împinsă uneori până la patimă, a poetului Adrian Păunescu, astăzi numele lui Ştefan Odobleja ar fi fost în continuare necunoscut publicului. Pe semne ar fi trecut câteva generaţii până când opera sa ar fi fost pusă în drepturi, aşa cum se cuvine. Şi nimic nu mă îndreptăţeşte să cred că ar fi fost tot atât de posibil ca numele său să rămână un strigăt, un mare strigăt în pustiu”, mai scrie Valeriu Armeanu în acest material.

Meritele i-au fost recunoscute lui Ştefan Odobleja în România, aşa cum ar fi trebuit, abia după căderea regimului comunist.