Siguranţa elevilor în trafic, în atenţia poliţiştilor. Oamenii legii au şi recomandări pentru părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aglomeraţia din primele zile de şcoală cere maximă atenţie şi prudenţă pe străzile muncipiului , la intrarea şi la ieşirea de la cursuri

ABC-ul circulaţiei pe drumurile publice se învaţă în familie, iar în şcoală se desăvârşeşte, cei doi factori având un rol hotărâtor în educaţia celor mici.

 Poliţiştii amintesc că şi conducătorilor auto le revin responsabilităţi în ceea ce priveşte siguranţa rutieră a copiilor, pentru că oricât de imprevizibil ar fi comportamentul rutier al celor mici, viteza redusă şi atenţia sporită, mai ales în zonele frecventate de copii, conferă posibilitatea de a diminua riscurile, mai concret spus, conduita preventivă dă conducătorilor auto şansa de a evita un accident.
 

Oamenii legii  au şi o serie de recomandări pentru părinţi, pentru ca anul şcolar să înceapă cu dreptul:

• Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;

• Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;

• Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;

• Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;

• Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;

• Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;

• Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;

• Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;

• Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;

• Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;

• Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;

• Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;

• Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor;

• Luaţi toate măsurile de educare, creştere şi supraveghere specifică fiecărei vârste în parte, cu scopul de a nu vă înregistra în categoria celor ce spun „copilul meu este în închisoare“ sau „copilul meu este un infractor”!


Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite