Străzi pavoazate, drapele americane şi femei în costum naţional, indicaţiile Ministerului de Interne pentru vizita unor americani în 1927 la Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin FOTO Facebook Drobeta Turnu Severin  de altădată
Turnu Severin FOTO Facebook Drobeta Turnu Severin  de altădată

În perioada 1925-1927, oraşul Turnu Severin a constituit obiect de interes cultura şi turistic, fiind vizitat de grupuri dintre cele mai diverse, de la elevii Şcolii Normale de Băieţi din Năsăud, continuând cu membrii Misiunii Franceze, congresiştii cercurilor studenţeşti din Oltenia şi Banat, congresiştii bizantinologi veniţi cu remorcherul de la Belgrad sub conducerea lui Nicolae Iorga.

La data de 27 iunie 1927 un Ordin al Ministerului de Interne sosea la Primăria Turnu Severin, care era informată despre vizita unui grup de 36 de profesori şi 10 studenţi americani. Grupul de americani urma să plece în data de 20 iulie de la Mănăstirea Tismana, prin Baia de Aramă şi să ajungă la Turnu Severin, unde în prima parte a programului va vizita oraşul, iar un profesor american va ţine o conferinţă de presă.

După-amiază, cu un vapor al N.F.R, americanii aveau în program vizitarea Porţilor de Fier, Cazane, Orşova şi Ada Kaleh, „dacă nu mai bântuie tifosul exantematic”.

În Ordinul nr. 8701 din 27 iunie 1927 se specificau clar câteva măsuri pe care Primăria trebuia să le ia astfel încât sejurul americanilor în oraşul de la Dunăre să fie cât mai plăcut.

„Vă rugăm să faceţi tot ce vă stă în putinţă ca sp li se facă şederea în judeţul dvs cât mai agreabilă, intervenind la public pentru a înfrumuseţa exteriorul caselor  prin covoare, flori, verdeaţă pe tot parcursul în oraş şi pentru a le pune la dispoziţie trăsuri şi automobile gratuit, iar doamnele să poarte costumul naţional românesc. Vă mai rugăm să comunicaţi d-lui primar al oraşului ca să pavoazeze străzile cu verdeaţă şi drapele româneşti şi 2-3 drapele americane, însă căutând să facă aceasta  fără mari cheltuieli din partea comunei. Se va da de către Poliţie 2 sergenţi o căruţă, care să transporte şi păzeazcă bagajele la vapor”, se arată într-un ordin semnat de un subsecretar de stat din Ministerul de Interne”, se arată în ordinul semnat de subsecretarul de stat Eugen Roşculescu (documentul se găseşte la Arhivele Naţionale Mehedinţi).

În acelaşi ordin se mai specifica faptul că masa trebuie să li se ofere gratuit de către Camera de Comerţ şi Industrie, iar în cazul în care aceasta refuză, cheltuielile urmând să fie suportate de la Guvern.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite