În cazul incidentului de la Orşova, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu în acest caz.
Concret, vineri, 3 iulie, la ultima probă din examenul de bacalaureat, procurorii şi organele de cercetare penală delegate în cauză s-au deplasat la Colegiul Tehnic Dierna, din Orşova, pentru a efectua verificări, existând suspiciuni cu privire la fraudarea examenului de bacalaureat. Aveau mandat emis de judecător, inclusiv pentru percheziţie domiciliară.
Oamenii legii au aşteptat ca Adina Duicu, fiica baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, care a susţinut proba la chimie la Colegiul Tehnic “Dierna” din Orşova, să iasă din sală, astfel încât să nu fie perturbat într-un fel examenul de bacalaureat. A fost condusă în cancelarie, unde i s-a pus în vedere să predea obiectele pe care le are asupra sa, în caz contrar urmând să se treacă la percheziţie corporală.
A refuzat percheziţia corporală
„Procurorul de caz s-a prezentat, s-a legitimat, i-au spus elevei că urmează să fie percheziţionată corporal, dacă nu predă de bună voie obiectele pe care le are asupra sa. Eleva a refuzat, a solicitat să fie asistată de un avocat în timp ce este percheziţionată corporal, deşi nu era obligatorie asistenţa în cazul respectiv tocmai pentru a evita orice suspiciuni, procurorul a fost de acord, a fost întrebată dacă are vreo rudă în proximitatea liceului ca să anunţe un avocat. A susţinut că nu, deşi ulterior s-a dovedit că avea chiar mai multe rude”, a declarat luni procurorul Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi.
Deşi se vedea cu ochiul liber că telefonul este ascuns sub tricou, la brâu, Adina Duicu, a negat că îl are asupra sa, după care le-a spus oamenilor legii că telefonul se găseşte în maşina sa.
„Era vizibil că sub tricou, la brâu avea un obiect care putea să fie un telefon. A susţinut că are telefonul în maşină, i s-a propus să dea cheile maşinii unui poliţist ca să-i aducă telefonul, a refuzat pe motivul că nu umblă nimeni în maşina ei fără consimţământul dumneaei, situaţie în care a fost însoţită la maşină ca să ia telefonul. Când a ajuns în apropierea maşinii au venit rudele, mama sa, sora şi când s-a apropiat de maşină a scos telefonul de la brâu şi i l-a dat maică-sii, moment în care poliţistul a intervenit şi a luat telefonul de la persoana respectivă. Aceasta l-a muşcat pe poliţist de mână, l-a zgârâiat pe ochi, a fost nevoie să o imobilizeze pentru a înceta agresiunea, a intervenit sora fetei, suspectată de fraudă şi l-a pălmuit pe poliţistul respectiv”, mai precizează procurorul Fănică Cercel. Toată scena cu poliţistul agresat a fost filmată de un cetăţean.
În perioada următoare, în acest dosar vor fi audiate mai multe persoane, respectiv elevi, profesori examinatori, membrii comisiei de bacalaureat. Procurorii au ridicat de la faţa locului şi înregistrările de la camerele de supraveghere a examenului.
Suspiciuni de fraudă şi la Strehaia
Procurorii mehedinţeni mai fac cercetări de posibilă fraudare a examenului de capacitate şi bacalaureat şi la Liceul Tehnologic „Matei Basarab” din Strehaia. „Au fost efectaate verificări, există o anchetă în derulare cu privire la posibila fraudare a examenului de bacalaureat de la liceu, dar şi cu privire la examenul de capacitate. Nu avem încă persoane suspecte, s-au ridicat doar înregistrările camerelor de supraveghere”, a explicat procurorul Cercel.
Inspectorul general şcolar al ISJ Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, fosta colaboratoare a postului de televiziune local, patronat de familia Duicu la Drobeta Turnu Severin, a prezentat luni un punct vedere prin purtătorul de cuvânt al instituţiei.
„În urma sesisării monitorilor ISJ Mehedinţi am fost informaţi că la Orşova există un caz pe care organele de cercetare l-au deschis. În timpul examenului de bacaluareat, proba scrisă nu s-a înregistrat nimic de către comisia de examen din subcomisia de la Colegiul Tehnic Dierna, dar se pare că a existat o sesizare la organele de cercetare penală”, a declarat inspectorul Cristinel Degeratu.
Lucrarea la chimie scrisă de Adina Duicu a fost trimisă la corectare şi urmează să primească o notă, doar în cazul unei decizii definitive care să ateste că aceasta a fraudat examenul se va proceda la anularea notei obţinute la bacalaureat.
Citeşte şi:
ISJ Mehedinţi verifică “aplicarea metodologiei” în cazul suspiciunilor de fraudă de la Orşova
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
65 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Duicu astia se comporta mai rau ca o Familie de interlopi! Sar la politist, la procuror - pai unde este respectul de lege si de oamenii sai? Daca erau in state venea deja popa la groapa. Ce tara e Rromanica asta!
Dureros nu este faptul ca o pitzipoanca a incercat sa copieze, nu este nici prima...nici ultima, dureros este ce sa intamplat dupa : circul facut de doamna si domnisoara Duicu, declaratiile domnului Duicu...vorbitorul de la telefonul cu pricina....ei toate astea se pot numi: ultraj, deranjarea ordinii publice etc,etc
Comentariu considerat abuziv.
Toata lumea a sarit cu gura ca este hartuire politica... Pai ce are politica cu faptul ca pitipoanca a copiat ? Ce legatura are politicul cu faptul ca niste oameni ai legi, au fost agresati ? MAI OAMENI BUNI, CHIAR CREDETI CA NE PROSTITI PE TOTI ????
Comentariu considerat abuziv.
Vezi toate comentariile (65)