Turnu Severin: FC Drobeta va avea stadion de talie europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: FC Drobeta va avea stadion de talie europeană
Turnu Severin: FC Drobeta va avea stadion de talie europeană

După ce a primit un gazon nou, care arată ca o masă de billiard, stadionul Municipal are acum parte de modernizarea tribunelor şi vestiarelor.

Fanii lui FC Drobeta sunt din ce în ce mai mulţumiţi. După ce echipa a terminat în două sezoane consecutive pe locul 5, în Liga a 2-a, acum există încă un motiv de mulţumire pentru suporteri. Echipa va evolua în sezonul care stă să înceapă, pe un gazon de calitate europeană.

Proaspăt montat, covorul verde arată extraordinar, iar specialiştii declară la unison că este un gazon pe care şi l-ar dori orice club de fotbal. Lucrurile nu se opresc însă aici. Lucrările la stadionul Municipal continuă, iar următoarele obiective sunt tribunele şi vestiarele.

Stadionul va avea scaune individuale

Municipalul severinean nu mai beneficiat de lucrări de modernizare niciodată. Gazonul şi tribunele ajunseseră într-o stare deplorabilă, lucru inacceptabil pentru un stadion cu o capacitate de peste 30.000 de locuri. Astfel, la solicitarea clubului FC Drobeta, autorităţile locale au decis să demareze lucrările de modernizare şi să transforme stadionul într-o adevărată arenă europeană. Vechile gradene vor fi înlocuite cu scaune de plastic moderne, iar tribunele vor fi consolidate. De asemenea, vestiarele vor fi renovate în totalitate, pentru a atinge standardele de confort cele mai ridicate.

Muncitorii lucrează zilnic pentru a finaliza lucrările până la primul meci de pe teren propriu al Drobetei, în compania celor de la FC Argeş, programat peste două săptămâni. “Publicul severinean este mare iubitor de fotbal şi cred că merită să aibă o echipă frumoasă şi un stadion pe măsură. Sper ca lumea să vină la meciuri, să vadă fotbal de calitate şi să îşi încurajeze echipa. Sunt foarte multumit că aceşti băieţi vor avea toate condiţiile necesare performanţei. Vom avea un stadion de prima ligă, chiar de talie europeană”, ne-a spus Constantin Gherghe, primarul Severinului.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite