Turnu Severin: Larisa Moţi colecţionează medalii la judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dulce, cuminte, timidă, dar mai ales cerebrală. Caracterizarea îi aparţine Larisei Moţi, un copil de numai 8 ani, care are deja o colecţie de medalii la judo.

Recunoaşte că e timidă şi ruşinioasă, dar şi vârsta o îndreptăţeşte să fie astfel. Deocamdată, nu prea ştie dacă îi place sau nu şcoala, pentru că nici nu a avut prea mult timp să se obişnuiască cu ea. Îşi doreşte, în schimb, să devină doctoriţă, conştientă fiind că numai aşa îşi va salva semenii.

„Vreau să operez oamenii şi să-i salvez”, recunoaşte fetiţa. Fire optimistă, Larisa adoră să îşi facă prieteni. E şi normal, fiind încă la vârsta copilăriei. Încă mai beneficiază de poveştile citite seara, înainte de culcare.

„Seara, înainte să adoarmă, o roagă pe mami să-i citească, dar ea fiind mai obosită, îi citesc eu. Nu mă plictisesc, pentru că îmi place şi mie să citesc. La şcoală îi place, dar îi este greu să citească, pentru că e în clasa întâi şi e foarte greu pentru ea”, ne spune Iasmina, sora Larisei. 

„E un copil cerebral”
A început să practice judo în urmă cu aproape un an. Chiar dacă i-a plăcut, i-a fost cam greu la început. Cel puţin până a început să-şi facă ceva prieteni.

„Prima dată, tati ne-a dus, pe mine şi pe sora mea, să vedem şi alte sporturi, dar nu ne-a plăcut decât la judo. Am fost la handbal, la înot şi apoi la judo. La început mi-a fost greu, pentru că trebuia să-mi fac temele, dar am reuşit până la urmă. Cele mai grele au fost căderile, până m-am obişnuit cu ele”, ne spune micuţa.

La cei 8 ani, se poate mândri cu numeroase participări la competiţiile interne şi internaţionale în judo, dar şi cu multe medalii. „Are colecţie de medalii. Are şi de aur, ultima obţinând-o la Temerin. Îmi place felul ei de a judeca situaţiile şi de a comunica, în competiţii, cu antrenorul. Există momente de pauză, în competiţii, în care arbitrul spune „matte” şi atunci tu, ca sportiv, îţi arunci ochii la antrenor şi trebuie să înţelegi ce ţi se spune.

În cateva secunde de pauză, trebuie să pricepi o linie tactică pe care să o respecţi. Deci, este un copil cerebral şi e mare lucru, pentru că poţi să fii foarte bun în sală, dar la concurs să nu respecţi această linie şi să pierzi. În meciuri, nu contează că a pierdut sau a câştigat, dacă a încercat ce i s-a spus de pe margine”, ne-a spus antrenorul său, Lena Sterea.

Deşi e mică, Larisa are simţul umorului. Este caracterizată de colegii de antrenamente drept un copil dulce, liniştit şi cuminte. În plus, nu minte niciodată.

„Când face o prostie, nu poate să se abţină să nu-i spună lu` mami sau lui tati. Chiar dacă îi spui să nu spună, ea tot spune. Nu minte niciodată”, ne spune sora copilei.

E bine să faci sport de mic?

L.M.: „Da, pentru că dezvoltă foarte mult organismul şi te face puternic şi sănătos.  Copiii trebuie aduşi de mici, pentru a se obişnui cu mişcarea şi ca să facă muşchi. Şi pe lângă antrenamente, îşi fac şi prieteni”.   

De ce îți place judo?

L.M.: “Pentru că e ca o joacă și învăț multe. Îmi place să vin la sală, unde mă înțeleg bine cu toată lumea”. Aici mi-am făcut cei mai mulţi prieteni şi, în plus, îmi place să câştig premii.  

Ce-i place?
L.M.: „Când nu e la şcoală, îi place să se joace, să se uite la televizor şi să se joace pe calculator. La oameni, admiră seriozitatea şi corectitudinea”.  

Ce nu-i place?
L.M.: „Detestă să vadă că unii oameni sunt foarte vicleni, răi, invidioşi şi mint. Recunoaşte că nu prea îi  place să se ducă la şcoală şi nici să citească”.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite