Turnu Severin: Se reia traficul pe Balota

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi lucrările au fost tergiversate din diverse motive, constructorii anuntă că acum se fac ultimele retuşuri pentru redeschidere

Mâine se va relua traficul pe Balota. Aceasta este concluzia la care a ajuns prefectul de Mehedinţi, Ion Mâțu în urma vizitei efectuate la faţa locului, pentru a constata cum decurg lucrările la consolidarea terenului. Acesta s-a întâlnit cu reprezentanţii firmei de construcţii, care au spus că există toate şansele pentru ca traficul feroviar să se deschidă sau cel târziu mâine.

 „ Am venit personal pentru a ve­dea cum decurg lucrările pe dealul Balota. Sunt mulţumit de felul în care s-a muncit până acum, chiar dacă termenul a fost depăşit cu 30 de zile. Re­pre­zentanţii constructorului mi-au promis că luni sau cel târ­ziu marţi dimineaţă, se va da drumul la primul tren care va traversa porţiunea de cale ferată afectată de alunecarea de teren”, a declarat  prefectul de Mehedinţi, Ion Mîţu.

Circulaţia feroviară a fost întreruptă în această zonă pentru mai mult de două luni, iar lucrările au fost tergiversate de nenumărate rânduri.

Consolidarea terasamentului s-a făcut prin forare şi umplere cu beton armat

De data aceasta, reprezentanţii firmei au asigurat mai durează foarte puţin pentru ca lucrările să fie finalizate.

„În prezent, lu­crăm la betonarea terenului. Este nevoie de săpături destul de adânci care să permită o con­solidare foarte bună a te­rasamentului. Singurul im­pe­diment care ne-ar putea opri este doar timpul nefavorabil. Dacă vremea ne va permite, spe­răm ca în scurt timp să pu­tem da drumul circulaţiei gar­niturilor feroviare”, a explicat dirigintele de şantier al firmei de construcţie.

Muncitorii fac pe ultima sută de metri retuşurile necesare pentru ca, cel târziu mâine, să fie dat drumul la primul tren care va traversa tronsonul. Pentru ca lucrarea să fie rezistentă, a fost nevoie de întărirea terasamentului prin forarea pământului şi de umplerea spaţiului cu beton armat.                               

Trenurile vor avea o viteză de maxim 30 Km/h

După ce se va finaliza construcţia şi se va redeschide traficul rutier, conducătorilor de tren le sunt impuse restricţii de viteză. Pentru a permite inginerilor să testeze consolidarea terasamentului sub greutatea garniturilor de tren şi pentru tasarea terenului, trenurile care vor traversa Balota, vor avea o viteză de maxim 30 km/h.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite