Turnu Severin: Spitalul de nebuni din Gura Văii este plin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul medical din Gura Văii cere sprijin în ceea ce priveşte pacienţii proveniţi din stradă sau abandonaţi de familie.

Spitalul de boli psihice din Gura Văii, secţie a Spitalului Judeţean Severin, găzduieşte 77 de bolnavi, pe 75 de paturi, deşi în acte sunt doar 50 de locuri. Mai mult de jumătate dintre aceşti oameni sunt cazuri sociale, care nu au niciun ajutor din exterior şi care consumă cel mai mult. Distrug tot ce prind şi au nevoie de personal care să-i supravegheze permanent.

Primesc căldură cu porţia

„Din punctul ăsta de vedere, eu consider că ar fi nevoie ca aceste cazuri sociale să nu mai rămână aici. Restul bolnavilor sunt de domeniul psihiatriei. Şi dacă numai ăştia ar fi în secţie, altfel ar fi condiţiile. Bunurile nu ar fi atât de mult uzate şi ar fi păstrate. Aş dori, dacă se poate, să fie luate cazurile sociale care sunt cu retard şi care ar trebui să meargă în unităţi sociale“, ne-a spus Aneta Vlădoiu, medicul secţiei. Mult mai grav este faptul că personalul medical nu face faţă numărului mare de bolnavi. Aneta Vlădoiu este singurul medic de aici, ajutată fiind de 14 asistente şi de 26 de infirmieri şi îngrijitori. O tură, pe timp de zi, este formată, în cel mai fericit caz, din şapte infirmieri şi trei asistenţi.

Deşi noaptea trecută, în Mehedinţi, s-au înregistrat temperaturi de minus 15 grade Celsius, bolnavii primesc căldură cu porţia. Dorm îmbrăcaţi, ca să îndure temperaturile din saloane,  geamurile şi uşile saloanelor sunt distruse, iar în băi, din cauza instalaţiilor sanitare distruse, igrasia e la ea acasă. „Încălzesc caloriferele, dar e un pic frig. Stau acoperit şi îmbrăcat“, ne spune Mariş Nicolae, un pacient internat în spital. Motivul pentru care nu e căldură în spital e lipsa banilor. Centrala termică e veche şi consumă multă motorină: cam 4.000 de litri lunar.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite