Un funcţionar public de la DGASPC Mehedinţi a fost dat afară, fiind în concediu medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un funcţionar public cu funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, condusă de Valentin Popescu, s-a trezit dat afară deşi se afla în concediu medical.

Dispoziţia cu pricina a fost semnată de către două angajate ale Biroului de Resurse Umane şi a primit avizul de legalitate din partea compartimentului juridic şi contencios din cadrul instituţiei.

Şi asta în condiţiile în care concediile medicale ale funcţionarului public au fost înregistrate în cadrul instituţiei, drept dovadă stă şi o adeverinţă cu numărul de zile de concediu medical aferente lunii septembrie a.c., care a fost eliberată la solicitarea funcţionarului public înainte cu trei zile ca dispoziţia să fie emisă.

,,Vorbim despre un abuz în serviciu, o încălcare a legii pentru care toţi cei responsabili vor avea de dat justificări în faţa autorităţilor competente. La data de 04.10.2019, mi-a fost adusă la cunoştinţă Dispoziţia nr. 2377 din 04.10.2019, prin care s-a dispus acordarea unui termen de preaviz de 30 de zile calendaristice, ca urmare a reorganizării activităţii instituţiei, prin reducerea postului ocupat şi anume şef-serviciu. Începând cu data de 13.09.2019 şi până la data de 14.10.2019 m-am aflat în concediu medical, realitate faptică ce rezultă din actele medicale. Cu toate că mă aflam în concediu medical, situaţie care atrage suspendarea curgerii termenului de preaviz, începând cu data de 13.09.2019, la data de 08.10.2019 mi-a fost comunicată, prin poştă, Dispoziţia nr. 2702-07.10.2019, privind eliberarea mea din funcţia publică”, spune Ana Maria Loga.

Practic, prin emiterea dispoziţiei de eliberare din funcţia publică, în perioada în care aceasta se afla în concediu medical, s-au încălcat prevederile coroborate ale art. 50 lit. B şi 75 alin. (3) din Codul Muncii, prevederi care statuează, în mod expres, că termenul de preaviz se suspendă pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în perioada legală de preaviz neputându-se dispune măsura eliberării din funcţia publică (art. 75 alin 1 C. Muncii). De asemenea, prin emiterea Dispoziţiei nr. 2702 din 07.10.2019, au fost nesocotite şi prevederile art. 34 din Legea 188-1999 conform cărora în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor de creştere şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât la iniţiativa funcţionarului public în cauză. Nu în ultimul rând, au fost eludate şi prevederile art. 421 alin 2 din OUG nr. 57-201, care, preluând vechiul text al art. 34 din Statutul Funcţionarului Public, prevăd că în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.

”Din cele 30 de zile de preaviz, am beneficiat doar de 9 zile în perioada 04.09.2019 – 12.09.2019, iar din data de 13.09.2019 am rămas în concediu medical, urmând ca după încetarea suspendării curgerii termenului de preaviz, să mai beneficiez de restul de 21 de zile de preaviz, perioadă în care să îmi exprim opţiunea în vederea ocupării unui post vacant din cadrul instituţiei” a precizat funcţionarul public din cadrul DGASPC Mehedinţi.

Ana Maria Loga mai spune că a  depus plângeri atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinţi şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite