Balconul unui bloc din Vaslui s-a prăbuşit în toiul nopţii. Locatarii s-au speriat, crezând că este cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un balcon de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Vaslui s-a prăbuşit peste balconul de la etajul inferior, în noapte de duminică spre luni. Blocul unde a avut loc incidentul este construit în anii 60.

Potrivit locatarilor blocului de pe strada Călugăreni, balconul ar fi căzut în jurul orei 3,00, când în zonă s-a auzit un zgomot foarte puternic. Oamenii s-au speriat crezând că este un cutremur.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui au anunţat că nu pot interveni deoarece la faţa locului nu au ajuns încă specialiştii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii Vaslui şi de la Serviciul Urbanism al Primăriei. 

În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. Odată cu finalizarea cercetărilor efectuate la faţa locului, în zonă urmează a fi trimisă o macara.

O anchetă urmează să stabilească dacă care sunt cauzele care au condus la prăbuşirea balconului şi dacă imobilul reprezintă un pericol pentru siguranţa locatarilor. 

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite