Bărbat obligat de judecători să stea în casă cu soţia, dar să nu se apropie la mai puţin de cinci metri de ea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

O femeie din localitatea Drânceni, judeţul Vaslui, a cerut emiterea unui ordin de protecţie la Judecătoria Huşi împotriva soţului ei violent, iar instanţa a decis ca cei doi să locuiască în continuare împreună, cu interdicţia ca bărbatul să se apropie la mai puţin de cinci metri de partenera lui de viaţă.

Pentru că agresorul nu avea unde să locuiască în afara căminului conjugal, judecătorii au găsit o modalitate inedită de a pune în aplicare ordinul de protecţie. Au decis că victima şi agresorul să locuiască în aceeaşi gospodărie, pe care au împărţit-o.

Bărbatul va ocupa încăperile din spatele casei, iar femeia pe cele din faţă. Însă soţul nu se poate apropia la mai puţin de cinci metri de soţia lui. Ordinul de protecţie este valabil şase luni.

Magistraţii iau astfel de decizii în cazul în care soţul agresor nu are rude sau prieteni unde să stea pe perioada în care are interdicţia să se apropie de familie.

Poliţia îl va verifica constant pe agresorul din Drânceni, în speranţa câ cel reclamat îşi va îndrepta comportamentul.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum va arăta parcarea de 57 de milioane de lei de la Bacău. Se va construi în locul unei baterii de garaje

Incident şocant într-o comună din judeţul Bacău. Un tânăr de 21 de ani, prins dezbrăcat lângă o iapă

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite