Cazul ireal al unei fetiţe care a cerut să fie luată de Protecţia Copilului: legată cu lanţul de copac, arsă cu fierul şi obligată se asiste la desfrâul sexual al mamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
copil abuzat jpeg

O copilă de 13 ani din comuna vasluiană Poieneşti a fost scoasă din familie în baza unei ordonanţe preşedinţiale şi dată în grija unui asistent maternal. Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt cutremurătoare.

Copila de 13 ani provine dintr-o familie cu probleme, locuind doar cu mama, şi se afla în atenţia autorităţilor locale de mai multă vreme. În ciuda intervenţiei asistenţilor sociali, care au inclus mama într-un program de consiliere, minora a continuat să fie victima unor abuzuri fizice şi emoţionale crunte. De altfel, însăşi copila a solicitat specialiştilor Protecţiei Copilului, deplasaţi să facă ancheta socială la faţa locului, să o scoată din familie.

Ancheta socială realizată în acest caz a scos la iveală detalii cutremurătoare.

”Referinţele din comunitate arată că minora se află într-o situaţie de risc major, aceasta obişnuind să doarmă uneori în podul propriei case şi alteori în podurile caselor vecinilor, deoarece mama este o persoană conflictuală şi obişnuieşte să consume alcool şi să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi în prezenţa acesteia”, se menţionează în ordonanţa preşedinţială.

Reprezentanţii DGASPC Vaslui, deplasaţi în comuna Poieneşti, au găsit-o pe fata de 13 ani la şcoala din localitate şi au purtat cu discuţii atât cu ea, cât şi cu diriginta acesteia.

Copila a povestit asistenţilor maternali că mama obişnuieşte să o agreseze fizic, să îi adreseze injurii, să o gonească din casă şi cum de ruşine să nu-şi mai vadă mama în ipostaze intime cu alţi bărbaţi preferă să se ascundă şi să doarmă în podurile vecinilor.

De frica mamei, dormea în podul vecinilor

”În momentele în care este dată afară din casă, obişnuieşte să îşi găsească adăpost prin vecini, revenind acasă la prima ora pentru a se schimba şi pleca la şcoală. A  mai arptat că mama ei a fript-o cu fierul şi a legat-o cu un lanţ de un copac. Acelaşi tratament a fost suportat şi fratele minorei, căruia i-a turnat diluant pe burtă şi i-a dat foc. În prezent minorul M. M. s-a refugiat la sora lui din G.. Minora afirmă că îşi doreşte să nu mai locuiască cu mama ei şi că şi-ar dori să beneficieze de o măsură de protecţie specială”, se mai precizează în hotărârea judecătorească.

Având în vedere riscurile majore la care era supusă minora, judecătorii Tribunalului Vaslui au emis o ordonanţă preşedinţială şi au dispus scoaterea acesteia în regim de urgenţă din familie şi plasarea la asistent maternal profesionist, în grija căruia se află în prezent copila.

”Se constată că minora este supusă mai multor riscuri, după cum urmează: infectare bacteriologică (din cauza condiţiilor precare de locuit - minora obişnuind să doarmă în podul propriei case sau în pod la diferite case din vecini, iar în urma acestui comportament igiena personală este reprezentată de spălarea mâinilor şi a feţei); risc major de eşec şcolar (diriginta clasei confirmând absentarea frecventă a acesteia) şi de aderare la grupuri vicioase (directorul şcolii relatându-ne câteva situaţii nefaste la care minora a participat în calitate de protagonistă; minora a fugit şi a dormit în pod cu alţi copii cu care dezvoltă comportamente ce contravin normelor sociale); risc major de accidentări ca urmare a expunerii sale la factori de natură fizică”, au conchis judecătorii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite