Cazurile COVID-19 au crescut de opt ori în ultima lună la Vaslui. Autorităţile fac apel la populaţie să dea dovadă de mai multă responsabilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coronavirus spitaldeva

În judeţul Vaslui, potrivit ultimei raportări a Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 20 august, s-au înregistrat 1.453 de cazuri COVID-19. La începutul lunii iulie, în judeţ la nivelul judeţului erau confirmate doar 189 de cazuri cu virusul SARS-CoV-2.

Începând cu luna iulie, judeţul Vaslui se confruntă cu o explozie a cazurilor COVID-19, înregistrându-se mai multe focare în instituţii publice şi unităţi private. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în cazul persoanelor care au revenit din concediu.

În ultimele 24 de ore, în Vaslui s-au înregistrat 55 de noi cazuri COVID-19. Situaţia este îngrijorătoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, acolo unde s-a confirmat un al treilea focar. 

După secţia TBC şi Policlinică, un nou val de infectări cu virusul SARS-CoV-2 s-a înregistrat la Secţia Medicină Internă, acolo unde 25 de cadre medicale şi pacienţi au fost confirmaţi pozitivi. Focarul de la spital s-a extins şi la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Vaslui, unde un ambulanţier, soţul unei angajate de la Secţia Medicală, a fost diagnosticat şi el cu COVID-19.

În contextul creşterii numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui atrage atenţia asupra importanţei şi necesităţii respectării normelor sanitare şi reaminteşte că aplicarea acestor măsuri contribuie la protejarea sănătaţii noastre şi a celor din jurul nostru. Totodată, instituţia „face apel la responsabilitatea tuturor locuitorilor judeţului pentru ca împreună cu autorităţile să limităm răspândirea infecţiei cu SARS-CoV- 2 şi să prevenim apariţia de noi cazuri”.

Tinând cont de contextul epidemiologic actual şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui reaminteşte principalele măsuri care trebuie respectate:

-purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie înspaţii închise, în care se află  alte persoane astfel încât aceasta să acopere complet nasul şi gura persoanei care o poartă;

-păstrarea unei distanţe semnificative (de 1,5 metri) faţă de celelate persoane, chiar şi atunci când staţi la rând înmagazin sau la o instituţie; 

Măsurile de distanţare trebuie aplicate oriunde, inclusiv încercul de apropiaţi, uneori existând tendinţa de a considera că rudele sau prietenii nu ne pot infecta;   

-igienizarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, pentru minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafaţă potenţial contaminată;

-evitarea strângerii mâinilorşi a îmbrăţişărilor;

- evitarea zonelor aglomerate.

De asemenea, este necesară respectarea cu stricteţe a măsurii de izolare/carantinare la domiciliu atunci când ancheta epidemiologică impune acest lucru.

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui recomandă populaţiei să trateze cu maximă seriozitate pericolul determinat de infectarea cu SARS-COV- 2, să semnaleze autorităţilor cazurile în care sunt încălcate normele sanitare şi să încurajeze celelalte persoane să respectetoate măsurile de protecţie.

„Pentru a fructifica întreaga muncă depusă până în prezent de cadrele medicale si de toate autorităţile implicate în gestionarea pandemiei şi în limitarea răspândirii noului coronavirus, este necesar să respectăm regulile de protecţie pentru sănătatea şi siguranţa noastră şi în special pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru. Pentru informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu SARS-CoV- 2, Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a înfiinţat o linie telefonică de permanenţă: 0770 379 448”, a menţionat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.


 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite